Prim-ministrul Ludovic Orban a participat vineri, în județul Bihor, la semnarea contractului privind proiectarea şi execuţia tronsonului Biharia – Chiribiş al Autostrăzii Transilvania, de 28,5 kilometri.

Lucrarea va fi executată de o asociere de firme reprezentată de Trameco.

Premierul a declarat că Executivul are ca obiectiv construirea Autostrăzii Transilvania “aşa cum a fost gândită”, iar investiţiile în infrastructură sunt “prioritate zero”.

“Obiectivul nostru clar, limpede exprimat şi angajamentul nostru este acela de construi Autostrada Transilvania aşa cum a fost gândită. Deja, lucrurile sunt coapte, ca să zic aşa, şi se îndreaptă într-o direcţie bună. Sigur că în toate procedurile de licitaţie va trebui să avem mare grijă să selectăm cele mai bune oferte care sunt făcute de cei mai buni constructori şi care, într-adevăr, au demonstrat că au capacitatea de a face tronsoane de autostradă în termenii contractuali, mai ales în condiţiile în care, vă repet, pentru Guvernul pe care-l conduc investiţiile în infrastructură sunt prioritate zero şi vor beneficia de alocare financiară la nivelul volumului necesar de decontare. Sunt licitaţii în curs pe toate tronsoanele care fac legătura între Târgu Mureş şi Borş. Aştept cu mare interes şi legătura între Târgu Mureş şi Braşov”, a declarat Orban.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania