Artmark anunță că cel mai mare ansamblu baroc din Transilvania, Castelul Wessélenyi din Jibou, a fost scos la vânzare pentru un preț de 900.000 de euro. Construcția este una impunătoare, având și 6 anexe de secol XVIII-început de secol XIX (curie, grajd, manej, criptă, seră, şură) integrate într-un fost parc dendrologic de început de secol XIX, reamenajat ca grădină botanică în anii ’70 şi renovat de-a lungul timpului.
Dintre construcțiile ce compun ansamblul, prima și cea mai veche este „curia” (reședință nobiliară modestă), refăcută din temelii în 1702 de către baronul Wesselényi István și de contesa Bánffy Kata. Începuturile lucrărilor de construcție la clădirea palatului sunt legate de căsătoria baronului Wessélenyi și de stabilirea curții nobiliare a familiei pe domeniul de la Jibou, în jurul anului 1778. Începând cu această dată și până la încarcerarea baronului la Kufstein în 1785, va fi construit corpul principal al palatului. Biró József atribuie concepția clădirii baronului Wessélenyi, care „a dorit să-şi regăsească temperamentul, gustul şi aşteptările în înfăţişarea castelului”.
În arhitectura palatului se recunoaște influența vechilor reședinte nobiliare, înconjurat de fortificații și bastioane. Construcția corpului principal s-a încheiat, cel mai probabil, înainte de 1785. Lucrările de amploare au reînceput la palatul Wessélenyi din Jibou abia în 1796, probabil datorită apariției arhitectului ceh Franz Wrabetz. În perioada șederii la Jibou, Wrabetz s-a ocupat de amenajarea interioarelor. În această perioadă s-au comandat numeroase piese de mobilier de la Viena și s-au plătit pictori care sa decoreze camerele. Interioarele vor fi terminate abia în jurul anului 1800. De pictarea interioarelor s-au ocupat Franz Neuhauser și Johann Martin Stock, doi pictori renumiți în Transilvania la acea vreme. În 1809, cariera politică a lui Wessélenyi Miklós se încheie, iar la scurt timp baronul încetează din viață. În 1810 lucrările de construcţie şi amenajare ale ansamblului erau terminate. În tot acest timp, palatul fusese locul de popas a numeroşi artişti, atât pictori şi sculptori, cât şi actori.
Wessélenyi Miklós este urmat de fiul său, Wessélenyi Miklós al II-lea, care păstrează atmosfera culturală de la palat, invitând aici numeroşi oameni politici şi scriitori contemporani, adepţi ai ideilor revoluţionare de la 1848. Acesta a întreprins diverse lucrări minore la reședința din Jibou, păstrând în mare parte aspectul original. Următoarele intervenţii asupra ansamblului se fac după naţionalizare când palatul şi anexele sunt refunctionalizate pentru a servi cerinţelor culturale ale noii societăţi: şcoală generală, liceu, internat, casa pionierilor, muzeul oraşului şi Staţiunea experimentală a tinerilor naturalişti. Aceasta din urmă şi parcul dendrologic au creat premisele înfiinţării grădinii botanice, a cărei amenajare a început în 1968, sub coordonarea profesorului Vasile Fati.
După 1990, diversele funcţiuni au dispărut, iar în 2010 în palat mai funcţiona doar Clubul copiilor din Jibou. Exteriorul palatului nu a suferit intervenţii majore recente. Interiorul în schimb a fost afectat, palatul fiind azi în mare parte gol. Mobilă, sobele, tablourile şi obiectele decorative ce împodobeau până la jumătatea secolului XX încăperile palatului s-au pierdut. Ne putem face totuşi o impresie dacă privim imaginile de arhivă.
Recent, palatul şi o parte din anexe au fost retrocedate moştenitorilor, după un lung proces, fiind acum spre vânzare.
Grădina botanică nu a fost afectată de această decizie. Cripta familiei Wesselényi, grajdul şi manejul au rămas în posesia Centrului de Cercetări Biologice Jibou care şi-a propus să le restaureze şi să le redea circuitului turistic.
