Mai multe artere rutiere din municipiul Arad, inclusiv un bulevard intens circulat, au fost inundate în urma ploilor torenţiale, miercuri, nivelul apei ajungând la aproape un metru în unele locuri.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Canalizarea nu a făcut faţă apelor pluviale după o ploaie torenţială care a durat trei ore, iar în unele locuri circulaţia rutieră nu a mai fost posibilă sau a fost oprită de autorităţile locale.

Pe bulevardul Nicolae Titulescu, o arteră foarte circulată din municipiu, apa a ajuns la aproape un metru, iar Poliţia Locală a închis circulaţia. În zonă au fost aduse pompe şi vidanje pentru a ajuta la evacuarea apelor pluviale.

Au fost indundate străzi în toate cartierele, însă mai afectate au fost Micălaca, Aradul Nou, Sânicolau Mic, Subcetate şi Gai. Locuitorii acestor zone au postat numeroase imagini pe reţelele de socializare, arătând cât de greu se circulă.

Reprezentanţii Primăriei şi Companiei de Apă Arad au declarat că au fost trimise pe teren toate echipele disponibile pentru a desfunda gurile de canal sau pentru a pompa apa pluvială din zonele afectate.

“A căzut o cantitate foarte mare de precipitaţii într-un timp scurt, iar canalizarea a refulat în unele locuri, deşi toate staţiile de pompare din oraş au funcţionat la capacitate maximă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă, Monica Iovan.

Judeţul Arad se află, miercuri, sub avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), se pot cumula 35-45 l/mp în zona municipiului Arad şi în mai multe localităţi din judeţ, respectiv Pecica, Sântana, Lipova, Şiria, Vladimirescu, Pâncota, Vinga, Târnova, Zimandu Nou, Zăbrani, Ghioroc, Şagu, Seleuş, Fântânele, Livada, Felnac, Covăsinţ, Şofronea, Conop, Păuliş, Zădăreni, Frumuşeni şi Şiştarovăţ. (AGERPRES)

(FOTO CREDIT: realitateadearad.net)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

1 COMENTARIU

  1. Locuiesc in Arad. Acum vreo 2 ani au reasfaltat strazile din cartierul in care locuiesc si au acoperit toate gurile de canal si toate scurgerile. Intentionat. Degeaba am facut plangere la primarie. Au zis ca vor contacta firma care a executat lucrarea. Atat.

Comments are closed.