FOTO. Cinema Astra, noul centru multifuncțional al Brașovului, va fi redat publicului. Ce evenimente va găzdui

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a prezentat miercuri noul centru multifuncțional amenajat în urma reabilitării fostului cinematograf Astra. Acesta, pe lângă cinematograf, va fi și un centru de evenimente culturale, sociale, întâlniri publice sau seminarii.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Noul centru este o clădire refăcută în totalitate, fiind o investiție proprie a municipalității în valoare de aproape 9 milioane de lei.

,,Mă bucur foarte mult că am reușit astăzi să vă prezentăm acest obiectiv în toată splendoarea lui și sper ca în curând, după ce restricțiile legate de pandemie nu vor mai fi în vigoare, să avem parte de cât mai multe activități și evenimente care să aibă loc în Cinema Astra. (…) Sper ca această clădire să găzduiască foarte multe evenimente, mai ales că, pe lângă proiecțiile de film, se pot organiza și alte tipuri de activități culturale, întâlniri publice, seminarii, simpozioane etc.”, a declarat primarul George Scripcaru.

Flavia Stamate, reprezentantul Asociației Amural, ONG cu care municipalitatea derulează, în parteneriat, Parcul cultural ,,După ziduri”, consideră că centrul poate găzdui spectacole audio-vizuale, inclusiv de manieră avangardistă, care să intre în rezonanță cu designul realizat.

„E un spațiu care se pretează unor evenimente speciale: lansări de produse, gale de premiere în cadrul unor festivaluri, prezentări în premieră a unor lucrări muzicale sau vizuale, repetiții cu invitați înaintea unor concerte sau lansări publice, avanpremiere etc. Spațiul este fantastic, sunt foarte multe lucruri care pot fi organizate aici“, a spus Dan Oprea, președintele asociației Depoul de Artă Urbană, una dintre asociațiile cu care primăria a derulat mai multe proiecte culturale, în parteneriat.

Ioana Pop