fbpx
15.7 C
Cluj-Napoca
AcasăAGRICULTURA & AGRIBUSINESSPrimarii pot închide fermele care creează ”disconfort olfactiv”

Primarii pot închide fermele care creează ”disconfort olfactiv”

Publicat în

spot_img
spot_img

Legea Mirosurilor, iniţiată de USR pentru a combate poluarea olfactivă din oraşe, a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 309 voturi pentru şi o abţinere, şi va ajunge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Legea Mirosurilor este un proiect iniţiat de parlamentarii USR Allen Coliban şi Cornel Zainea, cu susţinerea mai multor parlamentari din diferite partide, ca răspuns la numeroase sesizări venite din partea cetăţenilor cu privire la disconfortul olfactiv generat de depozite de deşeuri, activităţi industriale sau ferme.

„De când am început să lucrăm la acest proiect, am stat de vorbă cu numeroşi cetăţeni afectaţi de disconfortul olfactiv. Acesta e momentul lor de victorie. Mă gândesc cu optimism, de exemplu, la toţi locuitorii comunei Chiajna, care suferă de ani de zile din cauza mirosului provocat de groapa de gunoi. Acum mai au o lege de partea lor. Ne dorim ca legea să fie şi respectată”, a declarat deputatul Cornel Zainea.

Legea Mirosurilor acoperă un vid legislativ în privinţa calităţii aerului, prin stabilirea unor reglementări clare referitoare la măsurarea şi monitorizarea disconfortului olfactiv, precum şi la prevenirea, eliminarea sau reducerea acestuia, astfel încât acesta să nu afecteze sănătatea populaţiei şi mediul în ansamblul său. Legea stabileşte obligaţii atât pentru operatorii economici a căror activitate generează mirosuri, cât şi pentru autorităţile publice.

Legea mirosurilor introduce în legislația românească termenul de ”disconfort olfactiv”, definit ca fiind ”efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare”.

Tot prin această lege este introdus și ”planul de gestionare a disconfortului olfactiv – plan de măsuri cuprinzând etapele care trebuie parcurse în intervale de timp precizate, în scopul identificării, prevenirii şi reducerii disconfortului olfactiv care se realizează atât în cazul unor instalaţii/activități noi sau a 2 instalaţiilor/activităților existente cât şi în cazul unor modificări substanţiale ale instalaţiilor/activităților existente”.

”Planul de gestionare a disconfortului olfactiv se elaborează de către operatorii economici/titularii activităților care pot genera
disconfort olfactiv”, se arată în noua lege votată de deputați.

Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin autoritățile publice din subordinea sa, supraveghează și controlează aplicarea prevederilor legale privind protecția atmosferei și gestionarea zgomotului ambiental, în care scop:
a) dispune, în scris sau în actul de control, încetarea temporară sau definitivă a activităților generatoare de poluare, disconfort olfactiv, în vederea aplicării unor măsuri de urgenţă sau pentru nerespectarea programului pentru conformare şi/sau a planului de gestionare a disconfortului olfactiv, după caz;
b) solicită aplicarea măsurilor tehnologice, a restricțiilor și interdicțiilor în scopul prevenirii, limitării sau eliminării emisiilor de
poluanți și a disconfortului olfactiv
c) solicită luarea măsurilor în vederea respectării nivelului maxim admis al zgomotului ambiental.

Astfel, mai exact, autoritățile administrației publice locale vor avea obligația să reglementeze, inclusiv prin interzicerea permanentă sau temporară, desfășurarea activităților generatoare de mirosuri în zonele de locuit, recreere, odihnă, tratament și agrement și să controleze preventiv și la sesizarea publicului activitățile care nu se supun reglementării din punct de vedere al protecției mediului.

La elaborarea planurilor de urbanism și amenajarea teritoriului se vor prevedea, obligatoriu, și măsuri de prevenire și reducere a disconfortului olfactiv.

Sunt prevăzute o serie de contravenții la cererea motivată a autorităților pentru protecția mediului.

Mai multe informaţii despre proiectul de lege pot fi consultate pe site-ul www.legeamirosurilor.ro.

Adrian Meitner

Articole recente

CLICK PE VIAȚĂ | Tânăra artistă Luana Toader, despre planurile de viitor și parcursul profesional

Invitata podcastului de astăzi are un cumul de îndeletniciri, în curând va fi absolventa...

”Marșul pentru viață” – un eveniment ce vine în sprijinul femeilor însărcinate

Tema ediției din acest an este ”construim împreună pentru viață” și a fost inspirată de situația care a dus la moartea Alexandrei Ivanov, o mamă în vârstă de 25 de ani căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan.

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Mai multe articole de același fel

Terra Gloria – un an de activitate dedicată protejării mediului şi promovării practicilor agricole durabile.

Organizaţia non-profit Terra Gloria a marcat un moment deosebit în istoria sa, aniversând un an de activitate dedicată protejării mediului şi promovării practicilor agricole durabile. Evenimentul festiv a avut loc la hotel Radisson Blu din Cluj-Napoca, unde peste 20 de invitaţi, membri ai ONG-ului, au fost prezenţi pentru a celebra această realizare importantă.