„Scut Pentru Spital – Deva”. Aparate performante pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii, donate secției ATI a Spitalului Județean din Deva

0
168

„Scut Pentru Spital – Deva”, inițiativa societății civile care a ajutat Spitalul Județean din Deva în momentele grele ale pandemiei de COVID-19, când cadrele medicale duceau lipsă de materiale de protecție și echipamente medicale, a reușit să doteze recent cel mai important spital hunedorean cu două dispozitive de ventilație non-invazive destinate pacienților cu boli respiratorii.

Este vorba despre două sisteme CoughAssist, cu circuite corespunzătoare, în valoare de aproape 100.000 de lei, care au fost donate secției ATI a Spitalului Județean. Sunt primele dispozitive de acest fel aflate în dotarea spitalului devean și vor fi folosite atât în cazul pacienților infectați cu COVID-19, dar și pentru bolnavii care suferă de alte afecțiuni respiratorii.

“Scut Pentru Spital-Deva este un proiect început cu gândul de a sprijini cadrele medicale în lupta lor cu COVID-19, prin achiziționarea de echipamente de protecție, dezinfectanți, echipamente medicale mici (tensiometre, termometre, pulsoximetre digitale). Ne bucurăm mult și mulțumim pe această cale sponsorilor extrem de generoși că am putut duce acest proiect puțin mai departe și, împreună, am reușit achiziționarea a două sisteme CoughAssist, cu circuite corespunzătoare, în valoare de 99600 de lei, sisteme care au fost donate secției ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. Sunt singurele sisteme de acest fel pe care le deține spitalul, au fost solicitate de către cadrele medicale și vin în sprijinul bolnavilor cu afecțiuni respiratorii. Mulțumim Eos România și Next Capital pentru sprijin și generozitate”, a declarat pentru Știrile Transilvaniei Camelia Teau, preşedinte Rotary Club Deva Castrum.

Campania „Scut Pentru Spital – Deva” este o inițiativă a societății civile din Deva, împreună cu Rotary Club Deva Castrum, cunoscut la nivel local pentru proiectele sale în domeniul educației și sănătății. Campania a fost lansată la începutul pandemiei de coronavirus pentru a ajuta cu donații în bani și în echipamente și dispozitive medicale Spitalul Județean din Deva. De ajutorul voluntarilor „Scut Pentru Spital – Deva” a beneficiat și Serviciul de Ambulanța Județean Hunedoara.

Campania s-a adresat tuturor hunedorenilor, persoane fizice și juridice, a căror implicare a ajutat cadrele medicale, în cele mai grele momente ale pandemiei, să fie pregătite pentru depistarea cazurilor de coronavirus și tratarea pacienților infectați.

„Majoritatea avem rude, prieteni, foști colegi sau simple cunoștințe care lucrează în cadrul Unității, care sunt în prima linie în această luptă dificilă, și pe care dorim să îi protejăm cât putem de mult. Situația lipsei echipamentelor de protecție, a produselor de dezinfectare este deja cunoscută în întreaga țară, a creat deja un număr mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale și din păcate ne reduce treptat șansele de a trece repede și bine prin această încercare. Tot ce ne dorim este să ne protejăm oamenii, doctorii, cadrele medicale, pe toți cei cărora unii dintre noi poate le vom cere ajutorul curând. Statul Român, instituțiile din județ, depun eforturi mari în această perioadă, dar este nevoie și de noi, de fiecare dintre noi. Alătură-te campaniei, sprijină cadrele medicale, luptă alături de ei și haideți să facem împreună un Scut Pentru Spital! Singurul tratament pentru aceste momente dificile este solidaritatea!”, a fost mesajul cu care organizatorii campaniei „Scut Pentru Spital – Deva” au mobilizat, în martie anul acesta, într-o situație de criză în sănătate, antreprenori și cetățeni în lupta împotriva COVID-19.

Puteți vedea AICI realizările campaniei „Scut Pentru Spital – Deva” în timpul pandemiei de coronavirus și ajutorul real oferit cadrelor medicale.

Citește și

„Scut pentru Spitalul din Deva”. O campanie de donații organizată de societatea civilă și Rotary Club Deva Castrum

„Scut pentru spital”. Cum au făcut doi antreprenori deveni în trei zile prima poartă de decontaminare a unui spital din județul Hunedoara

“Scut pentru Spital – Deva”. Sute de echipamente de protecție, poartă de decontaminare la ATI și donații. Mai este nevoie de ajutor

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.