Muzeul ASTRA din Sibiu sărbătorește, în prag de solstițiu și de Sânziene, Ziua universală a iei, pentru a 7-a oară.

Sub titlul ÎMPREUNĂ. Muzeul ASTRA deschide larg porțile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a-și primi oaspeții. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, sunteți invitați să intrați din nou în lumea magică a iei.

“Suntem convinși că sensul lui ÎMPREUNĂ a căpătat anul acesta valențe multiple, dincolo de granițe fizice, în spiritul unor comunități reașezate parcă, ardelenește, în matca empatiei și maturității”, spun reprezentanții muzeului sibian.

Sărbătoarea este întregită de decorarea Muzeului ASTRA cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria E – Patrimoniul Cultural Național, distincție acordată de președintele României, Klaus Johannis, pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton și internațional. Distincția va fi înmânată de către viceprim-ministrul României, Raluca Turcan. Festivitatea va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, pe scena Târgului de țară.

Muzeul ASTRA a ales patru spații distincte din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru ediția de anul acesta, invitând publicul la cea mai frumoasă plimbare prin muzeu, pe alei senzoriale și poieni înverzite, din Târgul de țară pe aleea pivelor spre gospodăriile din Văleni, Târgu Cărbunești, Râșculița și Straja.

Din programul acestui an nu vor lipsi târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în ie cu Biciclete Cochete, cosițe și cununițe de flori împletite. Sâmbătă după-amiaza, de la ora 17.30, pe scena Târgului de țară invitați sunt Petra Acker & the Band, patru artiști-magicieni neconvenționali care aleg să se joace continuu, în cel mai original mod, cu ritmurile, sunetele, undele și vibrațiile, cu muzica.

Petra Acker & the Band ridică întotdeauna ștacheta evenimentelor la care sunt invitați. Din Europa în SUA, de la Untold și Waha la Festivalul de Jazz din Budapesta, de la renumitul Club de Jazz „Porgy and Bess” din Viena și până la cele mai colorate și luminoase scene din lume.

“Anul acesta, pe lângă un nou album cu compoziții proprii, am cules cu grijă bijuterii muzicale rare din jazzul românesc vechi și obscur, pentru a le reda strălucirea și a le face cunoscute tuturor. Printre primii artiști pe care vrem să-i reascultați prin performanceul nostru, se numără Laurențiu Profeta, Ramon Tavernier, Cătălin Tîrcolea sau Radu Ghizășan”, anunță echipa Muzeului ASTRA.

Conferință online – „Ia, haină de lumină a sărbătorii

Părintele prof. Constantin Necula a fost alături de Muzeul ASTRA încă de la prima ediție organizată de instituție. Anul acesta, pe 24 iunie, de Sânziene, de la orele 18:30, devine gazdă în conferința online organizată în parteneriat cu Centrul de Cultură și Știință al României la Tunis, Ambasada României la Tunis, Institutul Limbii Române și Doxologia, avându-le invitate pe Mirela Crețu – Director Muzee pavilionare (Muzeul ASTRA), Iulia Gorneanu (autor, curator, colecționar), conf. univ. dr. Lia Faur (scriitor, Lector de limba română la Universitatea El Manar, Institutul de limbi moderne Habib Bourguiba, Tunis; coordonator al Centrului de Cultură și Știință al României la Tunis) și Andreea Ciortea (antreprenor cultural, co-organizator și inițiator Ziua IEI Sibiu și comunitatea online IA Sibiu).

Tot ceea ce trebuie să faci este să porţi o ie sau o cămaşă tradiţională oriunde te-ai afla, să te fotografiezi şi să îţi schimbi poza de profil pe contul de facebook, twitter sau instagram, iar apoi să o împărtăşeşti cu noi pe pagina de facebook https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu și https://www.facebook.com/IASIBIU/

Hashtaguri: #MuzeulASTRA #ZiuaIei #24iunie #Sânzienele #IASibiu #lablouseroumaine  #Romania

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.

Parteneri: Biciclete Cochete

Parteneri conferință online: Doxologia.ro, Centrul de Cultură și Științe al României la Tunis, Ambasada României la Tunis, Institutul Limbii Române.

PROGRAM ZIUA UNIVERSALĂ A IEI

Ediția a VII-a – ÎMPREUNĂ

20-24 IUNIE 2020

SÂMBĂTĂ, 20 IUNIE 2020

Târg de ii, obiecte tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite

Interval orar: 10.00 – 18.00

Locurile de desfășurare: Gospodărie-atelier de spătari, Râşculiţa, judeţul Hunedoara; Gospodărie-atelier de dogari, Straja, judeţul Suceava; Complex arhitectural, Stolojani – Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj; Gospodărie-atelier de rogojinari, Văleni, judeţul Gorj; Aleea pivelor; Târgul de țară

Spațiul de joc: construim împreună panoul din LEGO cu semne străvechi

(Powered by seriousplay.ro)

Interval orar: 10.00 – 18.00

Locul de desfășurare: Târgul de ţară

Ateliere de consiliere: Grijește-ți IA cu Iulia Teodorescu – restaurator Muzeul ASTRA

Interval orar: 10.00 – 12.00 și 14:00 – 16:00

Locul de desfășurare: Târgul de ţară

Decorarea Muzeului ASTRA cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler

Categoria E – Patrimoniul Cultural Național

Distincție acordată de Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Johannis, pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton și internațional. Distincția va fi înmânată de către viceprim-ministrul României, doamna Raluca Turcan

Interval orar: 17.00 – 17.30

Locul de desfășurare: Târgul de ţară

Plimbare în IE cu Biciclete Cochete

Interval orar: 15.30 – 16.00 – Întâlnire Biciclete Cochete la Casa Artelor (Piața Mică nr. 21)

16:00 – 17:00 – Plimbare în IE cu Biciclete Cochete pe traseul Piața Mică – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Locurile de desfășurare: Piața Mică / Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Picnic în IE cu Biciclete Cochete

Interval orar: 17:00 – 20:00

Locul de desfășurare: Poiana din zona Târgului de ţară

Concert de jazz – Petra Acker & the Band

Interval orar: 17:30 – 19:00

Locul de desfășurare: Poiana din zona Târgului de ţară

DUMINICĂ, 21 IUNIE 2020

Târg de ii, obiecte tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite

Interval orar: 10.00 – 18.00

Locurile de desfășurare: Gospodărie-atelier de spătari, Râşculiţa, judeţul Hunedoara; Gospodărie-atelier de dogari, Straja, judeţul Suceava; Complex arhitectural, Stolojani – Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj; Gospodărie-atelier de rogojinari, Văleni, judeţul Gorj; Aleea pivelor; Târgul de țară

Spațiul de joc: construim împreună panoul din LEGO cu semne străvechi

(Powered by seriousplay.ro)

Interval orar: 10.00 – 18.00

Locul de desfășurare: Târgul de ţară

Ateliere de consiliere: Grijește-ți IA cu Iulia Teodorescu – restaurator Muzeul ASTRA

Interval orar: 10.00 – 12.00 și 14:00 – 16:00

Locul de desfășurare: Târgul de ţară

MIERCURI, 24 IUNIE 2020

CONFERINȚĂ ONLINE – IA, HAINĂ DE LUMINĂ A SĂRBĂTORII

Moderator: Părinte prof. Constantin Necula

Invitați: Mirela Crețu, Iulia Gorneanu, Lia Faur, Andreea Ciortea

Interval orar: 18:30 – 20.00

Locul de desfășurare: online – Doxologia.ro, paginile de Facebook – Muzeul ASTRA, IA Sibiu

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania