Un copil de 9 ani a fost accidentat de o mașină duminică seara, în localitatea Satu Nou, și a fost transportat în comă la spital.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, copilul a ieşit pe bicicletă de pe o alee, fără să se asigure corespunzător, prin faţa unui microbuz parcat, și a fost lovit de un autoturism condus de un şofer de 29 de ani.
Copilul a fost preluat inconștient, în comă de gradul trei, de un echipaj de la Ambulanță și transportat de urgență la Spitalul Judeţean din Bistriţa.
Conducătorul auto a fost depistat la testarea cu alcooltestul cu un rezultat de 0,05 mg/l alcool pur în aerul respirat şi a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei.