Se redeschid grădinițele și creșa din municipiul Hunedoara

Primăria Hunedoara a anunțat marți că va redeschide grădinițele și creșa din municipiu.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Astfel, Grădinița „Floarea Soarelui” de pe Strada Cerbului și Grădinița cu Program Prelungit 1 de pe Strada Piața Florilor își redeschid porțile pentru micuți în 29 iunie.

Creșa „Căsuța cu Pitici” este și ea pregătită pentru 30 de copii, care vor putea reveni începând cu 1 iulie.

Unitățile vor funcționa respectând întocmai recomandările pentru desfășurarea activităților cu copiii în unitățile de învățământ preșcolar, în perioada vacanței de vară 2020, care se regăsesc într-un ghid publicat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Cele trei unități de învățământ preșcolar din municipiul Hunedoara respectă normele stabilite de minister. Numărul copiilor care vor fi primiți la creșă a fost redus la jumătate, respectiv 30 de copii, pentru a se putea păstra distanța corespunzătoare. Au fost stabilite traseele fiecărei grupe, distanțate mesele și paturile, iar în prezent se lucrează la igienizarea întregii clădiri.

Fiecare dintre cele două grădinițe din municipiul Hunedoara a primit, până în prezent, câte 11 cereri de la părinți. Părinții copiilor au fost anunțați telefonic de redeschiderea grădinițelor.

Ioana Pop