24 iunie este o zi de sărbătoare atât în calendarul creștin, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cât și în cel popular, Sânzienele, sărbătoare care are originile într-un străvechi cult solar.
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș oferă publicului o prezentare a sărbătorii Sânzienelor și credințelor și superstițiilor consemnate în Maramureș despre această sărbătoare importantă în calendarul tradițional.
Informațiile despre sărbătoarea Sânzienelor sunt prezentate de Gabriela Filip, muzeograf la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
„Du-te Soare, vino lună, / Sânzienele îmbună”
Termenul de Sânziene este întâlnit în Maramureș, Banat, Bucovina, Oltenia și Transilvania, în timp ce denumirea de Drăgaica se întâlnește în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Regional, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de: Amuțitul Cucului, Cap de Vară, Împărăteasa, Regina Holdelor, Ziua Soarelui, Sântion de Vară.
Conform unei legende din Maramureș, se crede că în noaptea de Sânziene, o zână frumoasă, cu straie din flori, se scaldă în râu, iar fetele cu status premarital, pentru a fi pure precum apa și frumoase precum florile de sânziene, își fac o cunună din aceste flori și intră în râu zicând: „Sfântă apă curgătoare, spală-mă pentru a fi mândră!”
Potrivit altor legende, în această zi, Sânziana, împreună cu alte zâne și fete frumoase cântă, dansează și zboară peste câmpuri, purtând o mantie din care curge un praf auriu (polenul), apărând culturile de vitregiile naturii și asigurând acestora rod bogat, iar plantele de leac primesc miros și putere de vindecare. Comparativ cu Ielele, care pârjolesc totul pe unde trec, Sânzienele sunt zânele bune care ajută vegetația să prindă rod.
Sânzienele sunt plante cu frunze înguste și flori galbene, parfumate din care fetele își făceau cununi și le aruncau pe acoperișul casei pentru a afla dacă se vor mărita sau nu în acel an. Dacă cununa nu cădea de pe acoperiș, era semn că fata se va căsători până în anul următor de Sânziene. De asemenea, fetele purtau flori de sânziene în păr, în sân și le puneau sub pernă pentru a-și visa ursitul.
În prezent, în Țara Maramureșului se rotește făclia aprinsă, care în trecut era pregătită de un inițiat, de cea mai vârstnică persoană din familie. Când începe să înnopteze feciorii și fetele urcă în vârful dealului, se adună în cerc și își aprind făcliile, rotindu-le deasupra capului sau în față, în sensul rotirii Soarelui. Pentru a fi iubite de către feciori, fetele rosteau: „Așa cum se uită feciorii la făclie, așa să se uite și la noi.” sau „Du-te Soare, vino lună, / Sânzienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / Galbenă, mirositoare, / Fetele să o adune, / Să le prindă în cunune, / Să prindă-n pălărie / Struțuri pentru cununie, / Boabele să le răstească, / Până-n toamnă să nuntească”.
Se crede că în această zi cucul amuțește, sărbătoarea fiind numită și Amuțitul Cucului. Cucul cântă de la Blagoveștenie până la Sânziene, când se spune că se îneacă cu orz și se transformă în uliu.
Credințe și supersiții de Sânziene:
– în noaptea de sânziene, fetele se spălau în apa râului pentru a fi frumoase și iubite de feciori;
– în această zi nu se lucrează nimic, iar dacă se nesocotește ziua de Sânziene, vor avea loc furtuni, plantele vor rămâne fără leac și miros, iar oamenii se vor îmbolnăvi;
– în noaptea de Sânziene se spune că animalele stau de vorbă, iar cei care le pândesc pot afla multe din tainele acestora;
– florile de sânziene se pun la icoane, ferestre și uși pentru a proteja casa și pe membrii familiei de necazuri;
– dacă de Sânziene vremea va fi frumoasă, înseamnă că perioada care urmează va fi prielnică pentru secerat și cosit;
