Primarul Nicolae Robu a anunţat, vineri, că Timişoara va avea o pistă olimpică de canotaj, pe Canalul Bega, care se va realiza vizavi de port, a cărei construcţie va începe în acest an sau anul viitor.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

“Aici vor fi organizate mari competiţii de canotaj. Alţii (Consiliul Judeţean n.red.) au promis la Surduc, eu o voi face la Timişoara. Eu, când spun că voi face, se face. Vor veni schimbări spectaculoase în zona respectivă, vizavi de Portul Timişoara”, a afirmat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Liberalii timişoreni au mai avut, în urmă cu aproape şase ani, intenţia de a construi un canal secundar tronsonului timişorean al Canalului Bega, pe un braţ lateral al acestuia, pentru agrement şi antrenament, destinat canotorilor, dar atenţia administraţiei s-a focusat pe readucerea în sistemul navigabil al Canalului Bega, după 50 de ani de inactivitate.

Istoria canotajului românesc a început la Timişoara, în anul 1864, când un grup de studenţi timişoreni, întorşi de la studii din străinătate, au înfiinţat “Societatea de luntrişoare” pentru agrement.

Administraţia judeţeană a promis în mandatul precedent că pe Lacul Surduc se va construi o pistă performantă de canotaj şi kaiac-canoe, întrucât baza există deja, fiind nevoie de o pistă cu opt culoare, cu balize din 10 în 10 metri pe lungimea de 2.000 de metri, de un turn de sosire-plecare şi de pontoane, costuri estimate la circa 30-40.000 de lei. Lacul Surduc a rămas un reper de agrement turistic, dar nu pentru canotajul olimpic. (AGERPRES)

(FOTO: Federația Română de Canotaj / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania