fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCULTURĂDemersuri pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Cultural Maramureș, printr-un program național de...

Demersuri pentru reabilitarea și modernizarea Centrului Cultural Maramureș, printr-un program național de investiții

Publicat în

spot_img
spot_img

Consiliul Județean (CJ) Maramureș a transmis Companiei Naționale de Investiții (CNI) o solicitare pentru includerea proiectului de reabilitare și modernizare a Centrului Cultural Maramureș în Programul național de interes public sau social.

În urmă cu doi ani de zile, ”Casa Tineretului” din Baia Mare a trecut în domeniul public al județului, timp în care reprezentanții Consiliului Județean Maramureș au finalizat indicatorii tehnico-economici ai proiectului, aceștia fiind votați de aleșii județeni. Totodată, s-a aprobat anul trecut ca denumirea acestei clădiri să fie ”Centrul Cultural Maramureș”, urmând să fie folosită ca un adevărat centru cultural.

Președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a transmis vineri către CNI solicitarea privind includerea în Programul național de interes public sau social, subprogramul ”Așezăminte culturale”, a proiectului de investiții ”Reabilitarea și modernizarea Centrului Cultural Maramureș”. Valoarea estimată a obiectivului de investiții este de 2,1 milioane de lei plus TVA pentru proiectul tehnic și detaliile de execuție, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 72,1 milioane de lei lei cu TVA, investiția având trei componente majore: reabilitare și modernizare Corp A, Corp B și amenajări exterioare.

Potrivit CJ Maramureș, prin reabilitarea ”Centrului Cultural Maramureș” se intenționează realizarea unui centru cultural care să reunească sub același acoperiș activități multiple în domeniul cultural, de educație permanentă și de utilitate publică. Printre funcțiunile propuse se numără: organizarea spectacolelor, realizarea de încăperi pentru cercurile de studii sau de activități practice, înființarea unei bibilioteci, a unor săli de cursuri și conferințe, spații de expoziție, săli de gimnastică, zonă tehnică etc. Se are în vedere și implicarea instituțiilor aflate în subordinea administrației județene: Ansamblul Folcloric Național Transilvania și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ”Liviu Borlan” Maramureș.

”Având în vedere deficiența construcțiilor culturale la nivelul municipiului Baia Mare se impune intervenția de urgență la acest obiectiv ce necesită executarea unor ample lucrări de reabilitare și modernizare, în concordanță cu cerințele actuale de siguranță și confort și transformarea lui într-un centru cultural dinamic și reprezentativ nivel de județ, într-un edificiu modern, eficient, atractiv, destinat exclusiv activităților culturale. Prin implementarea acestei investiții se dorește creșterea accesului și participării tinerilor la viața culturală, dar și promovarea unui acces mai bun al acestora la locurile de muncă din domeniul cultural. Totodată, vor fi oferite produse și servicii culturale diverse pentru satisfacerea nevoilor culturale comunitare în scopul creșterii gradului de acces și de participare a cetățenilor la viața culturală și vor fi susținuți toți operatorii culturali”, a declarat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.

Articole recente

Sebastian Burduja anunță un memorandum pentru Valea Jiului

Ministrul Energiei anunţă o nouă eră pentru Valea Jiului, după semnarea unui memorandum cu American Biocarbon Delaware LLC

Secretar ungar de stat, la Oradea: În învăţământ, graniţele naţionale sunt demontate în mai multe privinţe

Bence Rétvári a explicat că în învăţământ, graniţele naţionale sunt demontate în mai multe privinţe, şi indiferent dacă cineva s-a născut pe o parte sau cealaltă a graniţei, poate învăţa aceleaşi lucruri despre literatura şi istoria maghiară.

Sezonul de schi la Păltiniș Arena se deschide pe 30 noiembrie

30 noiembrie va fi prima zi în care complexul Păltiniș Arena își va deschide porțile în acest an, la timp pentru ca toată lumea să poată profita de minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României.

Captură de 1,5 milioane de euro la vama Nădlac II

Ce au găsit polițiștii într-un TIR care mergea spre Republica Moldova

Mai multe articole de același fel

“Povestea soldatului”, pe muzica lui Igor Stravinski, la Sibiu

Inspirat de compoziția omonimă a lui Igor Stravinski, scrisă în timpul Primului Război Mondial, “Povestea soldatului” face apel la una dintre cele mai puternice dihotomii din istoria omenească, adică lupta între dorința de câștig material și faimă și trăirea unei vieți liniștite, în conformitate cu natura, ce poate aduce bucurii autentice.