Consiliul Județean (CJ) Arad a anunțat luni că publicul va putea urmări online stadiul lucrărilor de modernizare a drumului Arad – Șiria – Pâncota, fiind pregătit în acest sens un jurnal multimedia al proiectului.

Este vorba despre pagina „Jurnal Multimedia Arad-Șiria-Pîncota”, accesibilă pe Facebook, care își propune să urmărească îndeaproape, pe cât posibil zi de zi, evoluția lucrărilor pe acest drum.

Administrația județeană din Arad susține că demersul său este o premieră în România.

„Nu avem nimic de ascuns, dimpotrivă! Arădenii și Consiliul Județean și-au dorit foarte mult modernizarea drumului Arad-Șiria-Pâncota. Așteptarea a fost atât de mare încât pentru o parte a opiniei publice aproape că nu a contat că lucrăm pe alți 300 kilometri în județ! Din cauza birocrației a durat aproape patru ani, adică peste 1300 de zile, din ziua depunerii proiectului de finanțare până când ne-am putut apuca de lucru și pe acest drum județean. Tocmai de aceea, am cerut aparatului de specialitate din Consiliul Județean să informeze, pe cât posibil zilnic, despre evoluția lucrărilor. Din câte știu eu, este un demers unic în România, prin care noi vrem să demonstrăm că muncim și pe acest șantier, că urmărim constructorul și că suntem foarte transparenți”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

Drumul județean 709 Arad – Horia – Șiria – Galșa – Pâncota are 30 de kilometri și este modernizat din fonduri europene. Termenul de execuție a lucrărilor la acest drum este de 36 de luni, iar constructorul a promis la semnarea contractului că îl va finaliza mult mai devreme. Valoarea contractului este de 63 de milioane de lei. CJ Arad a demarat lucrări pe 315 kilometri de drumuri județene, dintre care 124 de kilometri sunt deja finalizați. Valoarea lucrărilor este de 725 milioane lei, dintre care 400 de milioane de lei din fonduri europene. Administrația județeană pregătește deja documentația pentru modernizarea/reabilitarea altor 155 de kilometri.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.