Ministerul Educației a publicat rezultatele la examenul de Bacalaureat 2020.

Rata de promovare (înainte de contestații) la nivel național în această sesiune atât din promoția curentă, cât și din promoțiile anterioare este de 62.9%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 71.4%.

La nivel național, În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 92.930 de candidați, dintr-un total de 147.790 candidați prezenți. Dintre aceștia, 86.140 de candidați provin din promoția curentă, iar 6.790 de candidați din promoțiile anterioare.

În Transilvania, cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat în județele Cluj (83,69%), Brașov (78,71%) și Sibiu (78,23%).

Cele mai multe medii generale de 10 s-au înregistrat în Timiș (12), Cluj (10) și Hunedoara (9).

La nivel național 232 de candidați au obținut media 10.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.