Cirque du Soleil, cel mai mare producator de circ contemporan din lume, și-a declarat insolvența luni, după ce pandemia de coronavirus a forțat celebra companie să anuleze spectacolele și să concedieze artiști, informează Reuters.

Cirque du Soleil a concediat încă din martie 4000 de persoane, inclusiv artiști, reprezentând 95% din angajați.

“Cu venituri zero de la închiderea forțată a tuturor spectacolelor noastre din cauza epidemiei, conducerea a trebuit să acționeze pentru a proteja viitorul companiei”, a declarat CEO-ul companiei, Daniel Lamarre, pentru Reuters.

Cirque du Soleil a fost inființată în 1984, în Montreal. Compania de divertisment s-a extins rapid în anii 1990 și 2000, ajungând să aibă spectacole în peste 300 de orașe din întreaga lume. Compania are aproximativ 5.000 de angajați din 50 de țări.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.