Muzeul ASTRA din Sibiu organizează miercuri un atelier interactiv de cosit fâneața din sectorul Textile și din Lunca Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Muzeografi și angajați ai muzeului, împreună cu toți cei interesați, vor porni la coasă încă de la primele ore ale dimineții (ora 7.00). De altfel, această plecare timpurie face parte din tradiția cositului de odinioară, așa cum se întâmpla în satele arhaice ale României.

,,În vechime, cositul ierbii și a holdelor de secară aveau o mare importanţă într-o gospodărie din satele de odinioară. Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Flăcăii se adunau, atunci când aveau de cosit, și începeau să culce iarba la pământ până să se scuture de rouă. Femeile dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn, pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie ( sau cute  – piatra de ascuțit) dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim la muzeu. După toate aceste etape putem spune că suntem gata pentru a trage prima brazdă”, spune directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, Lucian Robu.

Vor fi puse la dispoziția turiștilor coasele pregătite pentru toți cei care sunt dornici să lucreze în rând cu clăcașii Muzeului ASTRA. Ca în satul de altădată, la prânz, în hotarul fâneței, se va mânca slană cu ceapă. Atelierul interactiv de cosit fâneața este o componentă importantă în cadrul Programului Grădină și peisaj în Muzeul ASTRA.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.