Autoritățile au raportat miercuri 27.296 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, în România. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 326 de cazuri noi de infectare cu coronavirus.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.749 au fost externate, dintre care 19.314 pacienți vindecați și 1.435 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

De la începutul pandemiei au murit în România 1.667 de persoane diagnosticate cu COVID-19.

În intervalul 30.06.2020 (10:00) – 01.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (5 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Mehedinți, București, Neamț, Olt, Prahova și Suceava.

Dintre acestea, un deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, cinci decese la categoria de vârstă 60-69 ani, cinci decese la categoria de vârstă 70-79 ani și cinci decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 222 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 833 de persoane. Alte 60.363 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 722.697 de teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe (1 iulie 2020)

1. Alba 447

2. Arad 706

3. Argeș 844

4. Bacău 640

5. Bihor 671

6. Bistrița-Năsăud 535

7. Botoșani 1.023

8. Brașov 1.497

9. Brăila 219

10. Buzău 583

11. Caraș-Severin 114

12. Călărași 178

13. Cluj 682

14. Constanța 454

15. Covasna 286

16. Dâmbovița 561

17. Dolj 300

18. Galați 912

19. Giurgiu 269

20. Gorj 234

21. Harghita 322

22. Hunedoara 661

23. Ialomița 432

24. Iași 992

25. Ilfov 746

26. Maramureș 198

27. Mehedinți 190

28. Mureș 738

29. Neamț 965

30. Olt 236

31. Prahova 406

32. Satu Mare 77

33. Sălaj 118

34. Sibiu 654

35. Suceava 4.032

36. Teleorman 160

37. Timiș 522

38. Tulcea 180

39. Vaslui 184

40. Vâlcea 52

41. Vrancea 1.049

42. Mun. București 3.193

43. – 34

TOTAL 27.296

Numărul de cazuri confirmate, pe județe (30 iunie 2020)

1. Alba 444

2. Arad 706

3. Argeș 793

4. Bacău 634

5. Bihor 671

6. Bistrița-Năsăud 523

7. Botoșani 1.020

8. Brașov 1.484

9. Brăila 218

10. Buzău 565

11. Caraș-Severin 113

12. Călărași 177

13. Cluj 681

14. Constanța 446

15. Covasna 280

16. Dâmbovița 535

17. Dolj 295

18. Galați 883

19. Giurgiu 268

20. Gorj 226

21. Harghita 318

22. Hunedoara 659

23. Ialomița 430

24. Iași 991

25. Ilfov 736

26. Maramureș 193

27. Mehedinți 186

28. Mureș 736

29. Neamț 963

30. Olt 232

31. Prahova 396

32. Satu Mare 76

33. Sălaj 118

34. Sibiu 652

35. Suceava 4.010

36. Teleorman 159

37. Timiș 520

38. Tulcea 180

39. Vaslui 184

40. Vâlcea 52

41. Vrancea 1.042

42. Mun. București 3.141

43. – 34

TOTAL 26.970

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.