Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a reluat miercuri zborurile charter turistice spre nouă destinații de vacanță din cinci țări: Grecia, Egipt, Tunisia, Turcia și România.

Primul zbor turistic al sezonului de vară 2020 a fost operat în dimineaţa acestei zile de către operatorul elen Aegean Airlines, spre destinaţia Creta-Heraklion din Grecia, a anunțat administrația aeroportului.

Turiștii care vor să își petreacă vacanța în Grecia au posibilitatea de a alege dintre următoarele destinații: Corfu, Creta-Heraklion, Creta-Chania, Skiathos şi Zakynthos.

De asemenea, de pe aeroportul clujean vor fi operate zboruri către destinații turistice din nordul Africii, precum Hurghada – Egipt și Enfidha – Tunisia, iar pentru turiștii care doresc să își petreacă vacanța în Turcia, vor fi operate zboruri directe către Antalya.

Pentru cei care aleg anul acesta să îşi petreacă vacanţa pe litoralul românesc, compania aeriană Tarom va opera zboruri Cluj-Constanța, începând cu data de 16 iulie. Odată cu reintroducerea zborurilor către Constanța, clujenii vor putea ajunge pe litoral mult mai repede, durata zborului fiind de aproximativ o oră.

Zborurile turistice sunt operate de opt companii aeriene: Tarom, Air Bucharest, Animawings, Corendon, Freebird, Aegean, Ellinair şi Fly Egypt.

Pasagerii sunt sfătuiți, pentru a afla mai multe detalii privind zborurile, să mențină legătura cu tour operatorii de la care și-au achiziționat pachetele turistice și să se prezinte la birourile de check-in din aeroport cu 3 ore înainte de zbor.         

Având în vedere situația generată de pandemia de COVID-19, pasagerii sunt rugați ca la sosirea în aeroport să respecte toate măsurile de distanțare socială, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măștii și toate instrucțiunile personalului aeroportuar.

(FOTO: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj)

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.