Dr. Nicolae Ștrempel, medic de familie în comuna Satulung, s-a stins din viață joi, în Baia Mare, unde era internat după ce a fost diagnosticat cu coronavirus. Este primul medic din județ care a decedat după ce a fost infectat cu COVID-19, a anunțat Consiliul Județean Maramureș.

Dr. Nicolae Ștrempel a murit la vârsta 64 de ani, după două săptămâni de luptă cu virusul SARS-CoV-2. Internat inițial la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, cu simptomatologie specifică, acesta a fost testat, iar în urma rezultatului pozitiv a fost transferat la spitalul suport din Baia Mare. Din nefericire, starea de sănătate i s-a deteriorat în ritm alert și, deși colegii săi au depus toate eforturile pentru a-l salva, dr. Nicolae Ștrempel a pierdut lupta nedreaptă. “Executivul Consiliului Județean Maramureș este alături de familia îndurerată, de apropiați, dar și de miile de pacienți care și-au recăpătat sănătatea datorită profesionalismului și dăruirii cu care au fost tratați și care, astăzi plâng această grea pierdere. De asemenea, îi asigurăm de întreaga recunoștință pe toți cei care, cu curaj și devotament, îmbracă zi de zi haina de medic, în încercarea de a le oferi ajutor semenilor. Câte un astfel de eveniment nefericit ne amintește de pericolul constant care încă planează asupra noastră și care, din nefericire, nu îi ocolește nici pe salvatorii de vieți. Lansez un nou apel la responsabilitate, la respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială, la continuarea efortului colectiv de stopare a pandemiei. De astăzi, Maramureșul și comunitatea medicală sunt mai sărace, iar noi suntem părtașii altei lecții dure, în lupta inechitabilă în care ne-am angajat cu luni de zile în urmă”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.