Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, în timpul unei vizite la Fabrica de Vagoane Călători Astra Arad, că Guvernul va modifica legislaţia privind judecarea în instanţă a contestaţiilor depuse la licitaţii, în condiţiile în care mari proiecte de infrastructură rămân blocate ani de zile şi nu se pot obţine fonduri europene.

Lucian Bode a spus că ministerul va lua “măsuri de capacitate administrativă” pentru a se putea implementa proiecte de modernizare a infrastructurii de transport.

“Dacă vom sta ani de zile în contestaţii, cu siguranţă vom pierde bani europeni şi nu îmi doresc acest lucru. Vom trece la modificarea legislaţiei, la simplificarea modului în care sunt judecate aceste contestaţii, cum se judecă aceste contestaţii în instanţă, astfel încât să putem să accesăm aceşti bani gratis, bani europeni (…) Avem 250 de milioane de euro bani europeni disponibili pentru a achiziţiona material rulant nou şi, din păcate, şi cu primul lot de 40 de rame, şi cu cel de-al doilea lot, de 20 de rame, suntem blocaţi în instanţă”, a spus ministrul.

Ministrul a văzut, la Astra, cum se construiesc vagoane de tren şi tramvaie şi a felicitat compania, care are aproximativ 600 de salariaţi, “pentru calitatea materialului rulant pe care îl produce şi pentru calitatea lucrărilor de reparaţii pe care le realizează la materialul rulant”.

“Am reuşit să vizităm unul dintre cei mai mari producători de material din România şi din Europa (…) În urmă cu câteva luni am vizitat un producător român de material rulant, de la Craiova, ce a mai rămas din Electroputere Craiova, practic inteligenţa Electroputere Craiova s-a conexat într-o companie care se încăpăţânează să investească milioane de euro în cercetare. Dacă vă puteţi imagina că mai există companii care produc material rulant şi investesc milioane de euro în cercetare… În urmă cu câteva luni am vizitat o companie din Cluj, producătoare de material rulant, care repară material rulant. Astăzi sunt la Astra şi îmi propun ca în cel mai scurt timp să ajung la toţi producătorii de material rulant, toţi cei care repară material rulant, pentru că viitorul transportului, viitorul mobilităţii persoanelor este cel pe cale ferată”, a spus ministrul Transporturilor.

El a adăugat că pleacă de la Astra “cu un sentiment de mândrie că mai sunt companii de această dimensiune care se încăpăţânează să producă în România pentru România”.

Preşedintele Grupului de companii Astra, Valer Blidar, a spus că a reuşit să treacă de starea de urgenţă cu doar 25% dintre angajaţi în şomaj tehnic.

“Problema numărul unu astăzi este licitaţia de la Bucureşti, Curtea de Apel ne-a dat câştig de cauză şi sperăm că se va finaliza într-un termen scurt, aşa cum a decis Consiliul naţional de soluţionare a contestaţiilor”, a spus Blidar, referindu-se la licitaţia privind achiziţia a 100 de tramvaie noi pentru Capitală.

El a mai spus că oraşele mari din România au nevoie de circa 1.000 – 1.200 de tramvaie noi pentru a le înlocui pe cele foarte vechi. (AGERPRES)

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.