fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘPeste 120 de bătrâni și oameni ai străzii, hrăniți zilnic de Protopopiatul...

Peste 120 de bătrâni și oameni ai străzii, hrăniți zilnic de Protopopiatul Ortodox din Sighișoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Peste 120 de persoane, bătrâni şi oameni ai străzii, de confesiuni diferite, sunt hrăniţi zilnic în cele două centre sociale aparţinând Protopopiatului Ortodox din Sighişoara, activitatea nefiind afectată în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat protopopul Dan Ovidiu.

„La Sighişoara desfăşurăm o activitate socială de înaltă ţinută. Sunt două centre social-filantropice, unul dedicat sfântului ierarh Irineu, celălalt, sfântului Nectarie de Eghina. Este un centru de zi şi un centru social de noapte. În centrul de zi avem 80-90 de vârstnici, avem şi capacitatea de a ridica şi desfiinţa barierele interconfesionale, pentru că sunt de diferite religii, de toate confesiunile, de 18 ani funcţionează acest centru şi zilnic primesc asistenţă socială, asistenţă medicală şi hrană, şapte zile din şapte. Îmi place să cred că aceste centre sociale sunt etalon la nivelul Patriarhiei Române şi îmi place să cred că fac o cinste deosebită, atât bisericii noastre, cât şi Sighişoarei. Să ai 120 de oameni zilnic la masă, şi nu orice masă, toate acestea vin să ne aducă aminte că suntem chipul slavei negrăite a lui Dumnezeu”, a declarat protopopul Dan Ovidiu, coordonatorul activităţii celor două centre.

Protopopul a arătat că în ciuda contextului economic dificil, generat de pandemia de coronavirus, oamenii şi-au primit zilnic hrana, graţie numeroşilor voluntari din Sighişoara, care susţin proiectul.

„Uşor nu a fost, oamenii cunosc contextul dificil în care ne-am desfăşurat activitatea, atât contextul economic, cât şi cel social. Nu ne văităm, fiindcă lui Dumnezeu nu îi place văicăreala, Îi place să vadă că te mobilizezi şi că vrei să faci ceva (…) De vreo 5 ani avem şi un centru social de urgenţă, pentru cei care au deasupra capului lor doar pe Dumnezeu şi cerul. Sunt şi astfel de oameni care au fost abandonaţi de soartă, iar ei găsesc un mediu deosebit aici, la noi, în care să îşi ducă existenţa. Mulţumim arhiepiscopului Irineu care ne sprijină şi îmbărbătează şi multor oameni de bine care vin şi răspund cu cele de factură materială. Cinste lor că acceptă să îi ajutăm pe oameni şi de aceea spun că este foarte uşor să dai o vorbă bună cuiva, să poţi să îl primeşti, să îl speli, să îl hrăneşti şi să îl culci. Toate acestea le săvârşim cu ajutorul oamenilor buni. Simţim un confort spiritual deosebit, deşi nu prea ai timp să te bucuri, fiindcă alergăm de dimineaţa până seara pentru a le asigura acel confort acestor oameni, fraţi ai noştri”, a subliniat Dan Ovidiu.

În aşezământul social de la Sighişoara sunt cazaţi în jur de 50 de vârstnici în permanenţă, o parte a beneficiarilor vin zilnic şi îşi iau masa acasă, iar pentru alţi 40 hrana este livrată prin voluntari, în majoritate elevi.

„Pe cei paralizaţi îi ducem, îi spălăm, le călcăm hainele, îi menajăm, le acordăm asistenţă medicală, au şi preotul lor, este un serviciu complex de înaltă ţinută. Avem parteneriate cu liceele sighişorene şi există mulţi oameni de bine care simt o bucurie neţărmurită în actul de a jertfi pentru cei de lângă ei. Sunt foarte mulţi tineri care au această harismă a voluntariatului şi se simt împliniţi. Şi mă bucur că, încetul cu încetul, această lucrare care conferă măreţie şi grandoare sufletului omenesc devine din ce în ce mai pregnantă şi în România”, a afirmat protopopul.

Preotul oamenilor, Ioan Ţara, în vârstă de 26 de ani, a spus că a venit la Sighişoara în urmă cu trei ani şi de atunci este în permanenţă în preajma beneficiarilor celor două aşezăminte sociale.

„Locuiesc la Sighişoara de aproape trei ani şi odată cu despărţirea de familia de acasă m-am regăsit în dragostea bunicilor care sunt îngrijiţi la centrele noastre sociale. Odată cu intrarea în această nouă familie, mi-am dat seama că de cele mai multe ori bunicii sunt cei care răspândesc cea mai mare iubire pe pământ. Dragostea bunicilor pentru nepoţi şi nu numai, pentru că mă simt ca nepotul lor, chiar dacă vin la mine şi se spovedesc şi îmi zic părinte, totuşi mă simt mai mult nepotul lor decât părintele lor. Prin această lucrare în centrele sociale în aceste contexte de mari încercări prin care trecem simţim iubirea lui Dumnezeu în om. La un moment dat miruiam pe cineva şi i-am spus ‘Dumnezeu să îţi dea sănătate!’. M-a privit şi mi-a spus ‘Dumnezeu să te auză!’. Nu am mai auzit acest răspuns niciodată”, a declarat Ioan Ţara. (AGERPRES)

FOTO: protopopiatul-ortodox-sighisoara.ro

Articole recente

Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic Politehnica 2020: De la realizări la perspective pentru viitor

În prezentarea sa detaliată, conf.univ.dr.ing. Vlad Mihăescu a vorbit despre misiunea CITT, subliniind eforturile constante depuse pentru a încuraja o colaborare eficientă între cercetători și industrie.

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.

Preşedintele CJ Braşov, despre aeroport: Este deranjant când ţi se spune că ai program de aprozar

Preşedintele CJ Braşov, Şerban Todorică-Constantin, a făcut vineri, într-o conferinţă de presă, un istoric al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. 

Semnătură electronică calificată sau…simplificată? Ce alegem şi de ce?

În goana după digitalizare (atât de necesară, de altfel) avem un lucru extrem de important de înţeles şi reţinut – nu toate semnăturile electronice sunt la fel! Un articol susținut de CertSIGN

Mai multe articole de același fel

UBB conduce proiectul prin care vor fi digitalizate cele mai vechi scrieri despre Sighișoara

Cele mai vechi scrieri existente în Biblioteca Documentară a Muzeului de Istorie din Sighişoara, dar şi în alte arhive şi biblioteci din ţară referitoare la acest burg urmează să fie scanate pentru a fi accesate online, în cadrul unui proiect coordonat de Centrul de Diplomatică şi Paleografie Documentară Medievală TRANS.SCRIPT al Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca.