Simptom inedit la un pacient infectat cu Covid-19: erecție timp de 4 ore

Un francez în vârstă de 62 de ani, infectat cu Covid-19 și internat la terapie intensivă într-un spital de la marginea Parisului, a devenit un caz aparte, după ce medicii au constatat că unul dintre efectele bolii a fost o erecție prelungită, de 4 ore. Povestea sa a fost relatată de revista American Journal of Emergency Medicine, iar medicii care îl tratează spun că pacientul a manifestat un simptom pe care ei susțin că nu l-au mai întâlnit până acum, scrie tgcom24.

Pacientul a avut erecție timp de aproximativ patru ore în timp ce era internat la Terapie Intensivă. Disfuncția erectilă nu a fost de fapt observată imediat de către medicii care s-au concentrat asupra sindromului respirator acut. Abia după examinarea fizică a fost raportată starea respectivă, numită priapism.

Ceea ce i s-a întâmplat pacientului nu este altceva decât o erecție patologică, anormală și dureroasă, care nu este însoțită de dorință sexuală, numită priapism. Potrivit experților, este o afecțiune mai frecventă la băieții între 5 și 10 ani și la adulții între 20 și 50 de ani. Există două tipuri. Cel mai frecvent, numit priapism ischemic, este asociat cu incapacitatea sângelui de a ieși din penis, care apare rigid. Priapismul non-ischemic se datorează în schimb unui flux excesiv de sânge în penis, care rămâne erect, dar nu rigid.

Adrian Meitner