Voluntarii ,Ambulanței pentru Monumente” au început lucrările de refacere a porțiunii din zidul Cetății Sighișoara care s-a prăbușit în 2018.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Echipa Asociației Monumentum a avut luni o întâlnire cu primarul Sighișoarei, Ovidiu Mălăncrăvean, pentru preluarea amplasamentului și începerea lucrărilor de salvare a segmentului de zid prăbușit.

În Sighișoara, proiectul ,,Ambulanța pentru Monumente” se implementează în baza unui protocol de colaborare între Asociația Monumentum și municipalitate, protocol care prevede refacerea zidului din același material din care a fost construit – piatră zidită cu mortar de var.

Primăria Sighișoara a pus la dispoziție Asociației Monumentum materialele necesare realizării intervenției, utilaje, transport, sprijină voluntarii cu logistica necesară pentru buna desfășurare a proiectului și asigură cazarea membrilor implicați în proiect.

Lucrările de intervenții la segmentul prăbușit – Tronsonul 11 al Zidului Cetății Sighișoara au fost incluse în calendarul acțiunilor programate pentru anul 2020 de către Asociaţia Monumentum în programul „Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud și se vor realiza cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului.

Proiectul „Ambulanța pentru monumente” este susținut de Alteța Sa Regală Prințul de Wales și a fost lansat în anul 2016 pentru a contribui la salvgardarea a sute de monumente istorice, printr-o rețea de organizații active în domeniul patrimoniului.

(FOTO: Primăria Sighișoara)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania