Se redeschide piața volantă din cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca anunță redeschiderea pieței volante din cartierul Gheorgheni (strada Unirii, capătul liniei 3).

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Piața volantă va fi deschisă, începând din 9 iulie, în fiecare zi de joi, între orele 15.00 şi 19.00. Clujenii vor avea astfel din nou posibilitatea să achiziţioneze legume şi fructe proaspete de sezon direct de la producători.

În vederea limitării efectelor răspândirii COVID-19, Primăria Cluj-Napoca implementează următoarele măsuri în piața volantă:

• restricționarea accesului clienților la un număr de 60 de persoane în incintă;

• prezența unui număr maxim de 40 de producători;

• delimitarea spațiului în care va fi organizată piața volantă, cu separarea și semnalizarea circuitelor (intrare, ieșire, acces spre și dinspre grupurile sanitare);

• amplasarea a 4 puncte cu dispensere cu dezinfectant;

• purtarea obligatorie a echipamentelor de protecție (măști, mănuși) de către producători;

• amplasarea standurilor cu marfă la o distanță de 3 metri;

• dezinfecția suprafețelor de expunere a produselor;

• dezinfecția grupurilor sanitare care deservesc piața volantă la fiecare 4 ore sau ori de câte ori este nevoie.

Clienții vor avea acces în piața volantă doar cu respectarea strictă a următoarelor reguli:

• purtarea obligatorie a măștii de protecție;

• respectarea circuitelor de intrare/ieșire;

• respectarea marcajelor privind distanțarea socială;

• dezinfectarea mâinilor la intrarea în piață;

• respectarea unei distanțe de 50 cm față de standul de vânzare;

• se interzice atingerea mărfii, aceasta fiind servită de către producător.

Ioana Pop