27 de noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus au fost înregistrate miercuri în decurs de câteva ore, a anunțat Prefectura Hunedoara.

Cazurile au fost depistate în urma prelucrării a doar 70 de teste și mai sunt aşteptate rezultatele a încă 50 de teste.

Persoanele cărora li s-au prelevat teste provin din rândul suspecţilor (contacte ale persoanelor confirmate sau care au solicitat contra cost acest test) sau dintre bolnavii cu diferite afecţiuni, mai ales oncologice (11 pacienţi),  care au făcut testul înaintea tratamentelor sau a internării.

Rezultatele pozitive provin de la persoane cărora li s-au recoltat probe la spitalele din Petroşani (10 cazuri), Haţeg (8 cazuri), Orăştie (5 cazuri), Lupeni (3 cazuri) şi Hunedoara (1 caz).

Instituția Prefectului precizează că, în urma deciziei Curții Constituționale, specialiştii DSP şi medicii hunedoreni nu-i pot interna pe cei depistaţi pozitiv şi nici nu le pot impune izolarea sau carantinarea, ci pot doar să recomande izolarea sau internarea, orice altă măsură restrictivă fiind considerată ilegală. Potrivit directorului DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, o parte a persoanelor depistate pozitiv miercuri au refuzat orice formă de supraveghere medicală.

“Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara, prin prefectul Vasilică Potecă, şi autorităţile sanitare judeţene trag un puternic semnal de alarmă faţă de situaţia nou creată în judeţul Hunedoara. Oamenii sunt sfătuiţi să se protejeze şi să respecte cu stricteţe toate recomandările specialiştilor pentru prevenirea imbolnăvirii: purtarea măştilor, păstrarea distanţei fizice, evitarea aglomeraţiei, igiena mâinilor, etc”, a transmis Prefectura Hunedoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania