Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a fost dotat cu o nouă trusă de videoendoscopie digestivă de ultimă generație. Valoarea aparaturii se ridică la 217.000 de euro și va facilita creșterea calității actului medical și reducerea timpului de așteptare pentru explorările endoscopice digestive.

Potrivit dr. Cristina Daniela Bura, medic primar gastroenterologie la spitalul din Baia Mare, bolile aparatului digestiv tind să reprezinte, în ultimii ani, alături de patologia cardiovasculară, principalele cauze de mortalitate, atât la nivel mondial, cât și național. Nici județul Maramureș nu face excepție, criteriul major de diagnostic în cadrul Spitalului Județean din Baia Mare fiind reprezentat, în anul 2019, de patologia aparatului digestiv, a explicat medicul.

Din 8 iulie, spitalul are o aparatură de ultimă generație care va permite celor patru medici gastroenterologi ai Compartimentului de Endoscopie Digestivă Diagnostică și Terapeutică creșterea calității actului medical, iar pacienților le va reduce timpul de așteptare pentru explorările endoscopice digestive (gastroscopii și colonoscopii).

”Pe lângă această investiție extrem de importantă, spitalul nostru a fost dotat și cu un turn pentru sala de operații a Secției Urologie, ceea ce permite specialiștilor noștri să își desfășoare activitatea la cele mai înalte standarde. Totodată, Secția Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean a fost dotată cu un ecograf 4D, astfel că serviciile pe care le oferim în acest moment sunt tot mai complexe”, a declarat managerul-interimar al Spitalului Județean din Baia Mare, dr. Vasile Pop.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania