Györke Zoltán, fost subprefect al județului Cluj, a anunţat joi că a câştigat prin sentință definitivă procesul intentat Guvernului și Ministerului Afacerilor Interne şi că va reveni în funcție începând de săptămâna viitoare.
“Curtea de Apel Cluj a pronunțat azi, 16 iulie 2020, o soluție definitivă prin care a confirmat nelegalitatea și netemeinicia modalității în care Guvernul României și Primul Ministru al României au dispus aplicarea mobilității din funcția publică de subprefect al județului Cluj în funcția publică de inspector guvernamental, în ceea ce îl privește pe domnul Györke Zoltán”, a anunțat societatea de avocatură Iordăchescu & Asociații, care l-a reprezentat pe Györke Zoltán.
Györke Zoltán a fost subprefect al județului Cluj în perioada 2008 – 2009 și 2015 – 2019.
Guvernul României a adoptat în februarie anul trecut o hotărâre “privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Gyorke Zoltan din funcţia publică de subprefect al judeţului Cluj în funcţia publică de inspector guvernamental”.
Györke Zoltán a atacat această hotărâre în instanţă, iar Curtea de Apel Cluj i-a dat joi câștig de cauză printr-o sentință definitivă.
“Am câștigat procesul împotriva Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Interne. Începând de săptămâna viitoare voi exercita, din nou, funcția de subprefect al județului Cluj. Prin HG 54/8.02.2019 s-a dispus aplicarea mobilității din funcția publică de subprefect în cea de inspector guvernamental. În 11.02.2020 instanța de judecată a admis cererea mea privind anularea hotărârii de guvern, din următoarele considerente: 1. au fost încălcate procedurile referitoare la adoptarea proiectelor de acte normative. 2. hotărărea de guvern nu a fost motivată în fapt și în drept 3. aplicarea mobilității nu a fost dispusă în scopul și limitele expres prevăzute de lege. Azi, 16.07.2020, sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de Guvernul României și Ministerul Afacerilor Interne”, a anunțat Györke Zoltán pe pagina sa de Facebook.
“Curtea de Apel Cluj a pronunțat azi, 16 iulie 2020, o soluție definitivă prin care a confirmat nelegalitatea și netemeinicia modalității în care Guvernul României și Primul Ministru al României au dispus aplicarea mobilității din funcția publică de subprefect al județului Cluj în funcția publică de inspector guvernamental, în ceea ce îl privește pe domnul Györke Zoltán.
În esență, echipa de avocați, formată din domnul avocat partener Marius G. Roman și domnișoara avocat colaborator Andreea Plăian, a susținut, în primul rând, faptul că Hotărârea Guvernului nr. 54/2019 privind aplicarea mobilității a fost adoptată cu nerespectarea procedurii legale, prin includerea acesteia pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 08.02.2019, fără a exista niciun caz excepțional care să justifice această măsură. De asemenea, au fost formulate critici pertinente privind nemotivarea în fapt și în drept a actelor administrative atacate, neexistând nici un motiv obiectiv pentru aplicarea măsurii mobilității în ceea ce îl privește pe domnul Györke Zoltán.
În primă instanță, Tribunalul Cluj – Secția Mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a validat poziția exprimată de echipa de avocați, dispunând anularea Hotărârii Guvernului nr. 54/2019 și a Deciziei Primului Ministru nr. 24/2019, cu consecința reintegrării clientului în funcția publică de subprefect al județului Cluj.
Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj a rămas definitivă prin respingerea de către Curtea de Apel Cluj a recursurilor declarate de Guvernul României, Primul Ministru al României, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Afacerilor Interne”, a anunțat societatea de avocatură Iordăchescu & Asociații.
(SURSA FOTO: Facebook / Györke Zoltán)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania