Grupul de Comunicare Strategică a raportat joi 777 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 35.003 cazuri de persoane infectate cu COVID-19.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22.189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
De la începutul pandemiei au murit în România 1.971 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19.
În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Galați, Harghita, Mehedinți, București, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea.
Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani.
18 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
La ATI, în acest moment, sunt internați 261 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 906.015 teste.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe (16 iulie 2020)
1. Alba 506
2. Arad 743
3. Argeș 1.653
4. Bacău 809
5. Bihor 718
6. Bistrița-Năsăud 660
7. Botoșani 1.089
8. Brașov 2.184
9. Brăila 336
10. Buzău 883
11. Caraș-Severin 135
12. Călărași 224
13. Cluj 820
14. Constanța 576
15. Covasna 342
16. Dâmbovița 1.053
17. Dolj 409
18. Galați 1.416
19. Giurgiu 313
20. Gorj 475
21. Harghita 403
22. Hunedoara 744
23. Ialomița 559
24. Iași 1.108
25. Ilfov 948
26. Maramureș 251
27. Mehedinți 303
28. Mureș 838
29. Neamț 1.029
30. Olt 437
31. Prahova 920
32. Satu Mare 82
33. Sălaj 124
34. Sibiu 730
35. Suceava 4.218
36. Teleorman 206
37. Timiș 673
38. Tulcea 218
39. Vaslui 261
40. Vâlcea 191
41. Vrancea 1.283
42. Mun. București 4.096
43. – 37
TOTAL 35.003
Numărul de cazuri confirmate, pe județe (15 iulie 2020)
1. Alba 499
2. Arad 732
3. Argeș 1.570
4. Bacău 791
5. Bihor 715
6. Bistrița-Năsăud 652
7. Botoșani 1.084
8. Brașov 2.130
9. Brăila 330
10. Buzău 859
11. Caraș-Severin 134
12. Călărași 219
13. Cluj 803
14. Constanța 562
15. Covasna 335
16. Dâmbovița 1037
17. Dolj 402
18. Galați 1.363
19. Giurgiu 295
20. Gorj 444
21. Harghita 395
22. Hunedoara 728
23. Ialomița 553
24. Iași 1.094
25. Ilfov 938
26. Maramureș 250
27. Mehedinți 291
28. Mureș 829
29. Neamț 1.013
30. Olt 407
31. Prahova 880
32. Satu Mare 82
33. Sălaj 124
34. Sibiu 717
35. Suceava 4.200
36. Teleorman 200
37. Timiș 639
38. Tulcea 208
39. Vaslui 246
40. Vâlcea 172
41. Vrancea 1.282
42. Mun. București 3.985
43. – 37
TOTAL 34.226