Alţi doi poliţişti din municipiul Braşov au fost confirmaţi cu COVID-19, ambii fiind încadraţi la Secţia 3, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

“La nivelul Secţiei 3 Poliţie Braşov, în acest moment, 2 poliţişti sunt confirmaţi cu COVID-19, sens în care au fost demarate procedurile legale de către Direcţia de Sănătate Publică Braşov. Spaţiile de lucru au fost dezinfectate cu substanţe bactericide în totalitate, iar starea de sănătate a tuturor colegilor, prioritară în toată această perioadă, este monitorizată constant, inclusiv prin înregistrarea temperaturii corporale”, au precizat reprezentanţii IPJ.

Conform IPJ Braşov, la nivelul tuturor subunităţilor sunt luate constant măsuri de dezinfectare a spaţiilor de lucru, a autovehiculelor şi a dotării şi, încă de la data declarării stării de urgenţă, a fost implementat un program diferenţiat, în schimburi, iar activităţile care presupun formarea unor grupuri de persoane au fost suspendate.

Alte patru cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate la IPJ Braşov în 8 iulie, la momentul respectiv 9 poliţişti, care intraseră în contact cu aceştia, ajungând în izolare la domiciliu.

Primul caz de COVID-19 în rândul poliţiştilor din Braşov a fost înregistrat la începutul lui aprilie, la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ. (AGERPRES)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania