Maşini prestigioase care au scris istorie de-a lungul timpului, dar şi maşini electrice care prefigurează viitorul vor concura în perioada 20 – 22 august, pe cele mai frumoase drumuri din Sibiu, la ediția din acest an a Transylvania Classic, au anunțat organizatorii competiției.
Transylvania Classic a rămas în calendarul internaţional al Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA) şi în acest an, alături de cele mai prestigioase evenimente din lume, iar oraşul Sibiu va fi din nou punctul de întâlnire al maşinilor clasice şi al celor electrice.
Concurenţii se pot înscrie pe site-ul oficial https://www.transylvaniaclassic.com/, iar vehiculele sunt împărţite pe categoriile B,C,D,E,F,G şi H în funcţie de anul de fabricaţie al maşinii între 1900 şi 1990.
De asemenea, va exista, la fel ca şi la alte mari competiţii internaţionale, categoria Young Timer pentru maşini produse după 1991. Maşinile electrice vor avea şi anul acesta un loc special la Transylvania Classic. În competiţie se pot înscrie echipaje cu orice model de maşină electrică, indiferent de anul de fabricaţie, obiectivul fiind acela de a promova acest tip de mobilitate.
Înscrierile pentru competiţie au început în 14 iulie.
Traseul competiţiei dedicate vehiculelor istorice şi electrice are un traseu de peste 400 kilometri şi îi va purta pe concurenţi prin cele mai frumoase locuri din judeţul Sibiu, punctele de atracţie principale fiind Biertan, Păltiniş, Poiana Sibiului şi, desigur, celebrul Transfăgărăşan.
Timp de două zile concurenţi vor descoperi un traseu spectaculos şi plin de provocări în competiţia care pune acum oraşul Sibiu şi pe harta celor mai importante evenimente internaţionale dedicate maşinillor istorice şi maşinilor electrice.
„2020 este un an dificil pentru toată lumea şi mă bucur că şi în aceste condiţii putem continua acţiunile de promovare ale celor mai frumoase locuri din judeţul Sibiu. Vom lua toate măsurile de protecţie şi vom aplica toate procedurile de siguranţă sanitară pentru ca acest eveniment să fie unul sigur pentru toată lumea. Programul evenimentului este unul provizoriu şi va fi adaptat la prevederile care vor fi în vigoare la data desfăşurării evenimentului, în special cele legate de spectatori”, a spus Sorin Itu, organizatorul Transylvania Classic 2020.
Startul festiv al competiţiei este programat joi, 20 august, de la ora 19:00, în Piaţa Mică din Sibiu.
Vineri, 21 august, startul se va da la ora 12:00, iar echipajele înscrise în competiţia de regularitate vor descoperi Mărginimea Sibiului şi vor trece prin Şura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoş, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Răşinari şi din nou în Piaţa Mică din Sibiu.
Sâmbătă, 22 august, participanţii vor descoperi cealaltă jumătate a judeţului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. Startul din Sibiu este programat la ora 07:00, trecerea pe Transfăgărăşan fiind în jurul orei 08:00. După coborârea Transfăgărăşanului se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuş – Chirpăr – Nocrich – Alţâna – Bârghiş – Pelişor – Richiş. După Biertan, concurenţii vor pleca spre Mediaş şi apoi vor reveni la Sibiu, în Piaţa Mică, pe traseul Şeica Mare – Slimnic – Şura Mare.
Festivitatea de premiere este programată sămbătă, la ora 20:30, în Piaţa Mică din Sibiu.
Transylvania Classic 2020 este un eveniment cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu.
(SURSA FOTO: transylvaniaclassic.com)