Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea primul bazin de înot didactic din Zalău, a anunțat vineri ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Investiția, de aproximativ 12 milioane de lei, va fi realizată de Compania Naţională de Investiţii.

“Vreau să fac cunoscut faptul că un nou proiect de dezvoltare locală a primit undă verde de la actualul Guvern. Mai precis, este vorba aprobarea indicatorilor tehnico economici și introducerea la finanțare a proiectului privind construirea unui Bazin de înot didactic in municipiul Zalau (strada Făgetului, cartierul Dumbrava Nord), obiectiv derulat prin Compania Naționala de Investiții. În perioada imediat următoare, se va demara procedura de achiziție publică în vederea contractării lucrarilor de proiectare si execuție a acestui obiectiv. Construcţia se adresează uzului didactic, cu posibilă utilizare publică în perioada de timp din afara orarului școlar. Bazinul de înot este proiectat astfel încât să respecte normele europene şi naţionale în vigoare pentru bazine utilizate în cadrul educaţional”, a anunțat Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, bazinul va avea o adâncime variabilă între 1,20 şi 1,80 m, dimensiunea de 25 x 12,5 m, 5 culoare de 2,5 m lăţime, blocstarturi la capătul de 1,80 m (adâncime în conformitate cu normele europene).

Capacitatea bazinului este de 65 de persoane, construcţia fiind proiectată pentru a fi utilizată simultan de două clase de elevi, împreună cu profesori şi personalul de întreţinere.

În clădirea care adăposteşte bazinul de înot va funcționa şi un cabinet de prim ajutor.

Durata estimată de realizare a investiției este de 12 luni.

(FOTO: Compania Națională de Investiții / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania