Am inceput cu zece zile in urma o actiune de strangere de fonduri pentru o mini-tabara de trei zile pentru un grup de douazeci de copii. Copiii sunt de la sat si provin din familii sarace. Cele trei zile vor fi probabil pentru ei momentul culminant al lui 2020, piscul lor de bucurie pe acest an. Singurele zile cand se pot bucura de trei mese regulate, apa calda, sapun, haine curate, atentie suficienta.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Doamna, care a mai organizat mini-tabara si in 2018, mi-a spus ca totul costa in jur de $1300.

Asa ca inspirat de harnicia si daruinta dansei pentru copii mi-am suflecat manecile, si am creat un fundraiser pe GoFundMe care sa adune banii de tabara.

Ce am devenit facand asta? Fundraiser sau Internet-beggar? Adunator-de-fonduri sau cersetor-pe-Internet? Este oare fundraiser-ul altceva decat un cersetor sofisticat, adica imbracat in costum si papion si cu acces la Internet?

De fapt cat de justificat este moral sa cersesti cand provii dintr-un loc in care nu ai din start oportunitati la normalitate?

Am facut un pic de cercetare pe Internet, si interesant, diferenta intre fundraiser si Internet-beggar este neclara. Inclusiv prin faptul ca descrierea ambelor activitati se foloseste de GoFundMe ca instrument de adunare a fondurilor. Conform descrierilor pe care le-am gasit esti fundraiser daca strangi fonduri prin GoFundMe pentru actiuni de caritate, de exemplu vacante pentru copii saraci. Dar in acelasi timp esti Internet-beggar … daca strangi fonduri pentru vacante prin GoFundMe. Exact aceeasi descriere.

Repet, nu mi-e deloc clar daca prin aceasta actiune de strangere de fonduri sunt pe drumul de a deveni fundraiser (respectabil) sau Internet-beggar (nesimtit)?

Asa cum am spus deja, ambele activitati au definitii extrem de asemanatoare: dobandirea (strangerea, atragerea, colectarea) de fonduri, deobicei bani, apeland la bunavointa (mila, generozitatea) oamenilor. Nici macar observatia ca unii ofera ceva in schimbul banilor primiti nu este discriminanta, ca vorbim de un spectacol caritabil, o poza cu o celebritate, un cadou personalizat – daca ne referim la fundraising. Am trait cu totii situatiile din tren cand cineva iti pune pe scaun o cruciulita, o iconita, sau o bomboana si pleaca, dupa care revine sa-si primeasca rasplata. Deci, cand mega-vedeta X apeleaza la bunavointa-mila-generozitatea oamenilor pentru donatii – ea face fundraising sau cerseste? Demarcatia nu este deloc clara.      

Fundraising-ul meu a fost primul pe care l-am organizat vreodata. Nu stiu cat am fost de priceput in organizarea lui, caci l-am dus dupa ureche. Bottom-line este ca am reusit sa strangem suma, iar copiii vor avea mini-tabara lor. Postarile mele zilnice au adus 19 donatii si 82 de shares ale postarilor. Donatiile au venit de la un fost vecin de la Hunedoara, trei fosti colegi de facultate si liceu, cativa prieteni si cunostinte Facebook, familia mea, si donatii anonime – inclusiv ultima care ne-a trecut de linia de sosire. Deasemenea, nu-mi dau seama de masura in care statisticile noastre se suprapun peste cele “oficiale”, care spun ca aproximativ 1% dintre cei care primesc o cerere de donatie raspund la ea. Sunt multiple motivele pentru care lumea nu raspunde la un fundraising call: nu se identifica cu obiectivul, nu are momentan fonduri disponibile, nu stie cum sa doneze, sau pur si simplu din lipsa de empatie si compasiune.

Am ezitat un singur moment cu fundraising-ul meu, nu in sensul ca as fi vrut sa renunt la el, doar ca m-am enervate teribil. O veche cunostinta, pe care am imprumutat-o la un moment dat cu bani, mi-a spus ceva de genul, si redau acum din memorie – “si tu faci un fundraising, ca astea-s la moda.” Dupa care a continuat sarcastic: “mi-ai facut o oferta pe care nu o pot refuza.” Vorbele lui m-au facut sa ma simt cersetor, caci sugereaza ca as abuza de increderea si bunavointa oamenilor cu un moft devenit cotidian.

Ideea sugerata (de cersetor) m-a indemnat sa google pe Internet dupa imagini de cersetori: toti pe care i-am gasit sunt intr-o postura umila, submisiva. Incovoiati, in genunchi, sau stand pe jos, dar intotdeauna uitandu-se de jos la tine si neapart cu mana intinsa. Cersetorul este inevitabil o persoana murdara, neingrijita, nebarbierita, imbracata in zdrente. Deseori batran. Intotdeauna singur. Nu rareori asocierile care se fac sunt ca ar fi needucat, agresiv, chiar periculos. Legea 61/1991, daca nu ma insel, interzice cersetoria pentru persoanele apte sa munceasca.   

Fundraiser-ul proiecteaza prin contrast imaginea succesului. Elegant imbracat, barbierit si pomadat, tanar si sanatos. Intotdeauna cu gura razand pana la urechi. Privirea lui emana siguranta, se uita direct in ochii tai. Pe scena cu microfonul in mana, sau cel putin imbratisat cu altii, care participa cu acelasi entuziasm la actiunea caritabila. Este educat, cizelat, politicos, pe scurt – este cineva cu care vrei sa fii prieten la catarama.

Concluzia mea este insa ca atat fundraiser-ul cat si Internet-beggar-ul fac in principiu acelasi lucru, unul cu siguranta data de obiectivul sau, altul cu umilinta ce vine din starea tragica in care se gaseste. Inclin sa cred ca miezul, continutul este acelasi, doar ambalajul lor este diferit.

Intre cele doua variante, eu o aleg pe cea de Internet-beggar. Cersetor-pe-Internet.

Fara sa ma gandesc prea mult. O fac pentru ca poate renuntand la educatia si demnitatea mea universitara reusesc astfel sa conving pe mai multi despre importanta si onestitatea acestei actiuni, sau ale altora de acest gen.

A-i ajuta pe cei mai slabi ca tine mi se pare definitia cea mai simpla si cea mai clara a umanitatii. Am fost initial tentat sa scriu ca este ceea ce ne ridica deasupra evolutiei Darwiniene, doar ca mi-am adus aminte ca antropologii si sociologii explica altruismul prin procesul evolutiv prin care omul a inteles ca este mult mai bine in viata sa ajuti decat sa ignori.

Interesant cum se inchide cercul vietii: sansele de supravietuire ale omului cresc atunci cand cei tari decid sa fie slabi. De fapt, psihologul canadian Susan Pinker sustinea intr-o emisiune radio recenta la NPR (National Public Radio) ca darul cuiva de a fi binevoitor si deschis cu altii, mai ales cu necunoscuti, este un predictor mult mai bun pentru longevitatea sa decat ce mananca, cat se misca, sau aerul pe care-l respira. Explicatia detaliata este in cartea sa, “The Village Effect: How Face-To-Face Contact Can Make Us Healthier, Happier and Smarter”. Explicatia stiintifica ar fi ca actul de bunavointa fata de necunoscuti produce automat un grup de hormoni sanatosi, care imbunatatesc functionarea intregii anatomii a corpului uman.                       

Desigur, exista pericolul ca cineva sa exploateze cu nerusinare generozitatea altuia. Am auzit cu totii despre retelele de cersetori care cedeaza unui lider o parte din banii stransi, iar apoi liderul traieste in lux si opulenta de pe urma cersetoriei. De exemplu, un reportaj mai vechi de la o televiziune locala de aici prezenta o retea din Romania, care se folosea de copii ca sa cerseasca in New York City. Cersetoria este legala in New York City, doar ca este ilegal ca copiii sub o anumita varsta sa participe la activitati platite. Trebuie prin urmare sa renuntam la altruism in intregimea lui pentru ca exista riscul de a da peste sarlatani?

Raspunsul il da fiecare dupa cum ii dicteaza inima. Am cunoscut persoane care dadeau putin fiecarui cersetor intalnit pe strada. Am cunoscut oameni care au donat milioane de dolari unor nevoiasi de pe un alt continent. Am cunoscut profesori universitari de la cele mai fantastice universitati, care au mers luni de zile sa invete copiii din varful unui munte din Peru sa citeasca si sa scrie.

Eu am raspunsul meu la intrebarea de mai sus. Dau extrem de rar cersetorilor de pe strada. As zice ca dau in doua din zece cazuri. Sunt actiuni pentru care nu donez deloc, atunci cand cred ca este datoria directa a statului s-o faca, sau cand stiu ca exista organizatii intregi care au drept scop astfel de proiecte.

Actiunile care ma intereseaza pe mine sunt cele care trec neobservate. Anonimii. De exemplu, saracii si batranii de la sate. Cei pentru care nu se fac spectacole de fundraising. Anonimitatea nevoilor lor nu le fac insa mai mici, dimpotriva adauga peste ele durerea si neputinta ce vin din faptul ca nu sunt observati. Pentru cei ca ei ma simt onorat si recunoscator sa cersesc pe Internet. Si vreau sa pot sa-mi folosesc educatia, cizelarea, politetea, si conexiunile mele pentru a putea sa Internet-beg cu credibilitate si eficienta sporita.               

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania