În credinţa populară, Sfântul Ilie este sărbătorit pe 20 iulie, ca patronul verii caniculare şi a frământărilor meteorologice, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor, cunoscut în calendarul popular sub numele de Sântilie.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău prezintă publicului modul în care era ținută sărbătoarea Sfântului Ilie în lumea satului tradițional și interdicțiile legate de această zi.
“El era stăpânul norilor și ploilor, al tunetelor, fulgerelor și vânturilor. Țăranul român își imagina că atunci când tuna, Sfântul Ilie pornea cu căruța lui de foc printre nori, iar scânteile care săreau din potcoavele cailor sau din biciul său erau asociate cu fulgerele. În această zi oamenii nu au voie să lucreze la câmp, în special la fân sau la recoltat de grâu. Cei care nu respectau această sărbătoare şi munceau la câmp erau pedepsiţi prin distrugerea recoltelor cu fulgere şi grindină. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră, oamenii trebuie să-şi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea”, menționează Olimpia Mureşan, muzeograf la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.
Potrivit specialistului, și astăzi, oamenii din satele sălăjene ţin cu sfinţenie şi respectă această sărbătoare, așa cum aflăm din relatările de mai jos:
De Sfântu Ilie nu-i voie să lucri cu fânu. Bunicu nevestii mele o avut la Gâlgău on pământ şi o mărs la fân cu femeia şi o zâs că fără nici on nor o vinit on vânt şi tăt fânu l-o luat aşe vârtej pă sus şi l-o dus înt-o pădure, înt-o tăietură. O zâs că nici cât să puie cloşcă n-o putut strânje din el, tăt l-o dus. (Brânduşan Ioan, Rus)
Aici la noi în sat nu lucram de Ilie şi Foca, noi ţânem o zî între ele, în 20 iulie, în 21 să lucră şi în 22 îi Foca. Nu să lucra la câmp, cu fân, săpat, numa în casă, mâncare şi de astea. S-o întâmplat aici în sat, o fost unu, Ilie o ţânut, da o zâs că Foca nu a mai ţâne că nu-i aşe mare sărbătore şi l-o treznit şi o murit. Şi altu, de Ilie, o fost la fân şi o vinit o vreme gre şi l-o trăznit şi o rămas cinci prunci de el. Astea îs zâle primejdiose, îi bine să le ţâi. (Tiptiş Maria, Fildu de Mijloc)
Zâua de Ilie să ţâne, îi zî cu prilej, o fost de aci din sat doi oamini care o lucrat şi i-o trăznit, pă unu câmd eram io acasă fată. Altu, nu-i mult de atunci, o mărs la cosă şi o zâs socră-sa: nu mere Mitrule că-i sărbătore, el tăt s-o dus. O fost sore, o vinit on nor şi din noru ala l-o trăznit. Când o mărs socră-sa cu mâncare era trăznit jos. (Lelea Oniţa, SânmihaiuAlmaşului)De Sfântu Ilie la noi era mare strânsură la mănăstire, era mare sărbătore. În Popteleac cineva o făcut o clacă şi o secerat grău în zâua ceie şi să făceu clăi de grău şi, în timp ce era în casă cu oaminii şi mâmcau, în timpu ala i-o trăznit tăte clăile. Nu-i bine să lucrii sau să-ţi baţi joc că te trăzneşte. (Ielciu Alexandru, Păduriş)
