Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a inaugurat marți o nouă alee a cartierului Coresi, în care a fost amplasat un avion IAR 824, complet restaurat.

La inaugurare au participat Tatian Diaconu, CEO Ceetrus România, George Rotaru, director general al Aeroclubului României, Ion Ciolacu, Consul Onorific al Franței, prefectul județului, Mihai-Cătălin Văsii, Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, precum și conf. univ. dr. Gabriel Răducanu, comandant rector al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. La eveniment a fost prezent și principele Nicolae de România.

Potrivit Primăriei Brașov, evenimentul, organizat de Ceetrus România și Aeroclubul României, își dorește să aducă un omagiu industriei aviatice și aviatorilor din Brașov, cu ocazia a 100 de ani de la fondarea Aeroclubului României, dar și pentru că pe fosta platformă Tractorul au fost construite și primele avioane românești. Avionul, amplasat în piațeta Iosif Șilimon, care desparte în două noua alee, a fost restaurat în urma parteneriatului între dezvoltator și Aeroclubul României, în decurs de mai bine de un an.

„Inaugurăm cu această ocazie, pentru brașoveni, Aleea Aviatorilor, ca omagiu pentru tot ceea ce a însemnat în Brașov industria aviatică. Aleea Aviatorilor pentru că Brașovul este un oraș cu tradiție foarte mare în acest domeniu, profităm de această oportunitate să instalăm acest avion IAR 824 care azi se întoarce acasă la Brașov, și ne bucurăm să o facem la ceas aniversar. Profit de această ocazie să urez “La mulți ani!” tuturor aviatorilor pentru ziua de ieri (20 iulie – Ziua Aviației și Forțelor Aeriene – n. red.) și vom continua să sprijinim în Coresi și să onorăm industria aviatică, pentru că purtăm cu toții această dulce povară pe fosta platformă Tractorul Brașov“, a declarat Tatian Diaconu, director general Ceetrus România, dezvoltatorul proiectului Coresi pe fosta platformă Tractorul Brașov.

„Este o zi deosebită pentru Aeroclubul României, pentru că marcăm 100 de ani de la fondare, dar azi am inaugurat aici, la Brașov, un avion IAR 824, expus pentru publicul larg, și e foarte important pentru că a fost proiectat și construit în această locație, la IAR Brașov“, a declarat George Rotaru, director general Aeroclubul României.

,,Astăzi am asistat la un moment important în viața orașului, care ține și de trecutul industriei brașovene, de tradiția și importanța Brașovului în ceea ce înseamnă industria aeronautică. Aici, în acest loc, cu mulți ani în urmă, se produceau avioane, care aveau un rol foarte important în ceea ce înseamnă etapa de dezvoltare a României de atunci. Tocmai de aceea, am inaugurat astăzi, în mod simbolic, această alee a aviatorilor, cu acest avion amplasat aici, care va reprezenta tradiția, istoria și ne va lega cu prezentul și viitorul acestui loc și acestui oraș. Este important pentru noi să marcăm asemenea evenimente, asemenea lucruri. Le mulțumesc celor care au participat și celor care au făcut posibil acest lucru. La multi ani aviatorilor, pentru că tocmai a fost o zi importantă pentru toți aviatorii, pentru familiile lor și ne bucurăm că i-am avut astăzi printre noi pe mulți dintre ei”, a declarat primarul George Scripcaru.

În cadrul evenimentului a fost prezentată și expoziția de fotografii și documente „Istoria platformei industriale Tractorul. De la producția de avioane și tractoare la cel mai mare proiect de regenerare urbană din România” (curator: Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie), care va rămâne la fața locului timp de o săptămână, pentru a fi apoi mutată în muzeul din Casa Sfatului, dar și volumul-album „Istoria Aeronautică Română. I.A.R. 1925-1948″(autori: Horia Stoica și Dan Antoniu), editat cu sprijinul Ceetrus Romania.

Potrivit municipalității brașovene, IAR Brașov a fost înființată în 1925 ca prima fabrică aeronautică românească și a produs câteva dintre cele mai cunoscute avioane de luptă românești. 1946 a fost anul în care se decide ca Brașovul să devină un mare producător de tractoare, înființându-se astfel Uzina Tractorul Brașov. Cartier Coresi își propune aducerea în prezent a vechilor clădiri industriale, precum și crearea de noi repere urbane, cu scopul final de a duce la cunoștința publicului elementele distinctive și particularitățile istorice ale fostei platforme, pentru as înțelege și împărtăși mai departe poveștile locului.

În anul 1920, la inițiativa Principelui George Valentin Bibescu, a luat naștere Aeroclubul Regal al României. În prezent, Aeroclubul României are în flota sa 157 de aparate distribuite în cele 15 aerocluburi teritoriale, dar și zeci de aeronave istorice readuse în condiție de zbor și mii de elevi instruiți anual la majoritatea disciplinelor sportului aeronautic.

(SURSA FOTO: Primăria Brașov)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania