15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăADMINISTRAȚIEEchipa de rugby CSM Știința Baia Mare, finanțată cu două milioane de...

Echipa de rugby CSM Știința Baia Mare, finanțată cu două milioane de lei de Consiliul Județean Maramureș

Publicat în

spot_img
spot_img

Consiliul Județean Maramureș a aprobat în ședința extraordinară care a avut loc miercuri susținerea activității echipei de rugby CSM Știința Baia Mare prin alocarea sumei de două milioane de lei.

Potrivit CJ Maramureș, fără sprijinul administrației județene echipa de rugby CSM Știința Baia Mare, campioană de șase ori la rând, risca să nu mai poată participa în competiții, primele dintre acestea fiind programate pentru luna august. Deși concurează cu echipe care dispun de bugete foarte mari, echipa de rugby din Baia Mare a obținut mereu rezultate foarte bune.

Preșdintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a susținut că toate echipele de prim eșalon din județ se confruntă cu dificultăți financiare nemaiîntâlnite. Acesta a precizat că, dacă în acest an administrația județeană, alături de Primăria Baia Mare nu vor reuși să identifice resursele financiare pentru a susține la un nivel mai ridicat programele structurilor de prim eșalon, există riscul ca acestea să nu își mai poată relua activitatea competițională.

„Este absolut necesară o creștere a finanțării structurilor sportive de prim eșalon, atât din partea administrației județene, cât și din partea municipalității, care are în subordine două dintre cele mai importante cluburi. Consiliul Județean Maramureș a alocat tradițional bani pentru echipa de rugby și cea de volei, însă în acest moment, singura echipă de prim eșalon care și-a reluat efectiv activitatea este echipa de rugby. Am propus ca, în perioada următoare, când și celelalte echipe își vor relua activitatea competițională, să creștem sumele pentru capitolul alocat finanțării structurilor de prim eșalon, pentru a le ajuta să treacă peste acest an greu. Având în vedere faptul că ministerele care finanțează echipele de prim eșalon și-au redus foarte mult resursele previzionate pentru acestea, deficitul poate fi compensat doar prin bani alocați de către autoritățile locale. Nu cred că ne putem permite să pierdem structuri sportive cu mare tradiție, care au dus sportul la un alt nivel în județul Maramureș”, a declarat Gabriel Zetea.

Articole recente

Președintele popularilor europeni: România, Bulgaria și Croația trebuie să devină în sfârşit state membre ale spaţiului Schengen

"Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc condiţiile pentru a adera la zona Schengen şi încă aşteaptă ca decizia finală să fie adoptată de Consiliul UE. Locul lor este în spaţiul Schengen. Aveţi sprijinul total al Partidului Popular European", a spus Manfred Weber

Ratele pentru locuințe ale magistraților vor fi achitate de stat | „Nu există prevedere mai grețoasă și mai nesimțită” – reacția judecătoarei Adriana Stoicescu 

Cunoscută pentru declarațiile sale foarte dure, judecătoarea Adriana Stoicescu din Timișoara a spus despre noua inițiativă legislativă că este „grețoasă și nesimțită”.

Doi bistrițeni care dispăruseră de două zile, găsiți morți într-un autoturism căzut în râul Bistriţa Ardeleană

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a transmis că victimele sunt doi bărbaţi, de 36, respectiv 37 de ani, care locuiau în Unirea.

Universitatea Babeş-Bolyai, planuri pentru noi dezvoltări în judeţul Sălaj

După discuţiile cu autorităţile locale, UBB se va implica mai mult în judeţul Sălaj - dincolo de prezenţele deja vizibile în Zălău şi Jibou -, după un plan ce va fi stabilit împreună cu autorităţile locale în luna viitoare.

Mai multe articole de același fel