Primarul Brașovului, George Scripcaru, a deschis joi unul dintre cele 21 terenuri pe care municipalitatea le-a prevăzut în acest an în programul de amenajare și modernizare a terenurilor de sport din cartierele Brașovului. Dintre cele 21,  14 sunt terenuri de fotbal, iar șapte sunt terenuri multifuncționale, pentru  baschet, volei, tenis etc. Până în prezent au fost finalizate lucrările la opt dintre terenurile de fotbal, cinci nou construite și trei modernizate.

Au fost finalizate lucrările de amenajare a cinci terenuri de fotbal noi: Dârste (Calea București – Lacurilor), Alee Sânzienelor (mini fotbal), str. Ionel Teodoreanu – 13 Dec, str. Ionel Teodoreanu – 13 Dec (minifotbal), Pasaj Fartec. Alte 3 au fost modernizate: Pasaj Independenţei, Codrul Cosminului, str. Pavilioane CFR 100.

Vor continua lucrările la celelalte 6 terenuri de fotbal – două noi, str. C. Dobrogeanu Gherea, str. Timiş Triaj – și 4 modernizate: str. Tudor Vladimirescu, str. Gral. Mociulschi, str. Galaxiei, Aleea Muşeţelului.

De asemenea, și lucrările la terenurile multifuncționale sunt în curs de desfășurare, unul nou, pe str. Gării nr. 17, iar 6 vor fi modernizate: Aleea Muşeţelului, str. Petru Rareş, str. Codrul Cosminului, str. Pârâului, str. Lânii 50 și str. Crinului (Cosmos).

Valoarea lucrărilor pentru toate cele 21 de terenuri este de 1,1 milioane de lei, la care se adaugă alți 500.000 de lei pentru amplasare de garduri de protecție la nouă dintre acestea.

„Continuăm și în acest an programul nostru de dezvoltare a sportului în comunitatea brașoveană prin amenajarea și modernizarea facilităților sportive din interiorul cartierelor. După ce anul trecut am înființat sau modernizat 7 terenuri de sport, anul acesta vom amenaja sau moderniza alte 21 de astfel de terenuri. Am finalizat lucrările la primele 8, iar în următoarele luni se vor finaliza la toate 21. Aceste terenuri fac parte din programul nostru de dezvoltare a sportului de masă, la care se adaugă și investițiile în construirea unor complexuri sportive, astfel încât cei care doresc să practice sportul la nivel amator sau profesionist să o poată face în cele mai bune condiții. Vom continua investițiile în aceste facilități pentru sport, fie că vorbim de terenuri de fotbal, baschet, aparate de fitness sau spații de workout, pentru că atât copiii, cât și adulții, trebuie să poată face cât mai multă mișcare, mai ales că restricțiile din timpul pandemiei ne-au făcut să conștientizăm mult mai bine că avem nevoie de sport în aer liber“ , a declarat primarul George Scripcaru.

Lucrările constau în montarea unor suprafețe de joc din gazon artificial, care să respecte standardele de certificare FIFA, în cazul celor de fotbal, și FIBA (Federația Internațională de Baschet) în cazul celor multisport. Pentru terenurilor existente, gazonul artificial va acoperi suprafețele de beton sau asfalt pe care se juca până acum.

(FOTO: Primăria Brașov)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania