Alegerile locale din tara imi aduc aminte de examenele din facultate: porcul se ingrasa intotdeauna inainte de examene. Tot semestrul – cantec, joc si voie buna. Dar cu patru zile inainte de examen – incepe nebunia ingrasatului. Pardon, a “invatatului”. Iar in noaptea inaintea examenului, “porcului” de ingrasat i se da tot ce ii doreste inima lui: cafea, tigari, fituici, rugaciuni, lacrimi si panica … Odata ce examenul a trecut, toate notele de curs merg direct la gunoi, iar cantecul, jocul si voia buna revin pana la urmatoarea sesiune, cand ritualul se repeta. Si chiar daca cu totii de-alungul generatiilor ne-am dat seama ca acest fel de a invata nu ne duce nicaieri, totusi procedura se repeta cu sfintenie, generatie dupa generatie. Unii chiar spun ca altfel nici nu ar putea fi. Extraordinar de rar, mai exista cate un student care invata regulat in timpul semestrului, iar sesiunea de examene inseamna repetarea si consolidarea materiei, si nu prima “destelenire a miristei”. Dar astfel de studenti sunt “accidente”, cazuri extrem de rare. Anomalii.
La fel sunt si alegerile locale. Patru ani nu se intampla mai nimic, nici de partea celor alesi, nici de partea celor din opozitie. Iar cand se apropie data cu pricina, incepe si ingrasatul porcului: promisiuni peste promisiuni, planuri si idei, afise cu slogane, unele mai originale si unele mai plagiate. Totul facut cu agitatie anxioasa si agresivitate convinsa, pana la data votului. Dupa vot, totul este uitat, promisiunile facute ajung la lada de gunoi. Exact precum cursurile noastre dupa examen.
M-am trezit fara sa vreau in mlastina localelor din orasul meu natal, Hunedoara.
Prima intrebare pe care mi-am pus-o legata de candidati a fost – “Cine sunt oamenii astia?” Si mai departe: “Cum de nu stiu nimic despre ei? Este asta bine sau rau?”
Bineinteles ca nu este bine atunci cand nu stii nimic despre cei care spera si vor sa conduca orasul. Pe actualul primar il tin minte de pe vremea cand avea saptesprezece sau optsprezece ani si se plimba dupa-masa (ca si mine) pe Corso-ul orasului. De la teatru pana la Union si inapoi. Nu il tin minte nici de bun, nici de rau. Pur si simplu nu a fost cineva reprezentativ pentru generatia noastra, din care atat el cat si eu facem parte. Pe restul candidatilor insa nu-i cunosc cu absolut nimic. Sa nu uitam ca Hunedoara este totusi un oras mic, unde lumea se stie unul cu altul.
Si pentru ca nu stiu nimic nici despre candidati, nici despre realismul planurilor lor, mi-am pus trei intrebari simple:
- Ce fel de proiecte as vrea sa vad in Hunedoara?
- Cum as vrea sa ajunga Hunedoara?
- Pentru ce fel de candidat as vota eu?
Auto-intrebarile mele sunt scurte si clare. Nu stiu daca am raspunsuri potrivite la ele, caci sunt din categoria celor pe care nu stii sa le descrii bine, dar intelegi instantaneu atunci cand cineva propune o solutie credibila. Am sa incerc sa-mi dau my five cents, cum zicem aici despre ceva despre care nu avem o parere definitiva. Am insa o scuza: eu nu candidez pentru nici o functie locala.
1. Ce fel de proiecte as vrea sa vad in Hunedoara?
Pe scurt, as vrea sa vad proiecte care sa ma entuziasmeze pentru ca sunt creative si realiste pentru situatia si conditia orasului. Proiecte la care reactia mea sa fie: “Wow. Ce proiect bun! Cum de nu m-am gandit si eu la el?”
Hunedoara a fost intotdeauna un oras extrem de urat, desi este intr-o zona extrem de pitoreasca si are norocul unui castel splendid. Dar orasul in sine este hidos si murdar, iar dupa 1990 a ajuns si mai hidos si si mai murdar. Eforturile care s-au facut de a-l drege putin au fost in general de prost gust. Kitsch-uri. Nu s-a apelat la arhitecti sau artisti care sa-i dea o forma cat de cat, atat cat se poate cu un oras muncitoresc. Si asta se vede din belsug peste tot.
Dincolo de uratenia fizica, orasul este unul lipsit de personalitate si traditie. Paradoxal cand are un castel asa de iconic precum castelul Huniazilor. Situatia asta este totusi “normala”, din moment ce probabil peste 80% din populatie este venita din diferite colturi ale tarii, fara sa reuseasca sa se identifice cu specificul si obiceiurile locale. Rezultatul este un haloimes cultural, in care fiecare a rezonat cu altceva: oltenii cu chestiile oltenesti, moldovenii cu cele moldovenesti, iar putinii ardeleni get-beget cu …, cine mai stie ce.
Lipsa de identitate culturala a facut ca orasul sa nu reuseasca sa-si urmeze traiectoria traditionala, precum Sibiul, Oradea sau Brasovul. La fel ca si Timisoara in oarece masura, Hunedoara este o amestecatura neinchegata de obiceiuri si constructii in stilul sovietico-muncitoresc, balcanic de dincolo de Carpati, ramasite pastrate din perioada Imperiului, si mai nou – “arhitectura” rroma. Hunedoara nu este un melting pot, unde diferitele stiluri sa se fi combinat in ceva armonios si interesant. Nu. Ce a rezultat este ca atunci cand te imbraci in culori care nu se potrivesc: galbenul si violetul, verde si roz, gri si maro.
Dar cireasa de pe tort ramane lipsa de perspectiva a orasului. Dincolo de statistica naturii ce face ca si in Hunedoara sa se nasca copii extrem de talentati si cu potential uimitor, realitatea este ca nu exista multe sperante pentru un viitor prosper. Este greu de imaginat care ar fi nisa economica in care orasul poate avea ceva de zis, dincolo de job-urile extrem de simple in manufacturing.
Asa ca cred ca am descris deja ce fel de proiecte as vrea sa vad propuse pentru oras: proiecte realiste si credibile, care sa-l faca un pic mai atragator, sa-i dea putina individualitate si caracter, si care sa produca o bruma de speranta sanatoasa pentru viitor.
2. Cam cum as vrea sa ajunga Hunedoara?
Nu am sa spun ca as vrea sa vad Hunedoara precum Parisul sau Viena. Caci stiu ca este imposibil. Nici macar precum Sibiul. Nici atat nu este posibil. Dar ar putea sa incerce sa ajunga precum Bistrita.
De cand am scris saptamanal pentru “Mesagerul”, am ramas cu o slabiciune pentru bistriteni. Ii admir ca sunt mult mai faini ca noi, hunedorenii. Sunt mai optimisti, mai saritori, mai cumpatati, mai intelepti. Tare mi-e teama ca sunt si mai harnici. O spun cu admiratie pentru ei, nu cu invidie. Mi-as dori sa fim si noi un pic mai bistriteni.
Dar ce-mi place cel mai mult la bistriteni este ca sunt oameni buni. Nu stiu cum sa spun altfel decat “buni”. Noi astia din Hunedoara suntem mult mai rai, mult mai vaduviti de ceva care sa ne lege de traditiile noastre locale. Ne certam intre noi si nu avem incredere in nimeni. Fiecare ne credem mai “smecheri” ca cei din jur. Asa cum am scris deja, atitudinea este de inteles din moment ce zona este mai ales cu vinituri sositi la lucru in Combinat, dar fara sa se fi format o identitate locala. Nu este de mirare ca pentru multi Hunedoara inseamna doar anii dupa 1930, dupa 1960, daca nu chiar mai incoace.
Tocmai pentru ca noua (hunedorenilor) ne lipseste acea bunatate si incredere unul in altul, care vine din faptul ca te stii unii cu altii de generatii dupa generatii, ii admir asa de mult pe bistriteni. Si imi doresc sa fim mai mult ca ei.
3. Pentru ce fel de candidat as vota eu?
Well, as vota pentru un candidat despre care macar sa stiu ceva: ce fel de om este, ce a facut in viata, si cum este in stare sa transforme orasul. Faptul ca este propus de partidul X sau partidul Y nu este de loc convingator pentru mine.
Mi-ar fi placut sa vad un candidat care sa fi folosit cei patru ani de la alegerile precedente pentru a face ceva pentru oras. Ceva, orice. Legat de curatenie, de saracie, de lipsa de oportunitati si perspective. Ceva care sa ma faca sa spun: “Wow. Uite un om de isprava.”
Culmea este ca am cunoscut un astfel de om, din comuna P. din judetul B. Il urmaresc de multa vreme ca primar: au construit la ei biblioteca noua, scoala noua, si-au asfaltat strazile. Dar mai ales este un om plin de entuziasm si care din cand in cand se imbraca in hainele lor locale, cu clopul lor specific, ca sa traga un rand de coasa.
Entuziasm, harnicie si contactul strans cu traditiile si specificul local – cred ca astea sunt calitatile pentru care as vota.