261 de familii din Bistrița-Năsăud, care au fost afectate de inundațiile din acest an, vor primi ajutoare de urgență de la Guvern.

83 de beneficiari vor primi atât ajutorul pentru bunuri, cât și cel pentru afectarea locuinței, fiecare în funcție de gradul de afectare.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud va începe marți efectuarea plăților în valoare de 286.500 lei prin serviciile Poștei Române sau prin transfer bancar, după caz.

„Este un sprijin bine-venit pentru aceste familii afectate de inundați și viituri. Am întâlnit mulți din acești oameni în vizitele din teren și am fost impresionat de resemnarea cu care au acceptat situația în care au ajuns din cauza fenomenelor periculoase, dar și demnitatea cu care au mers mai departe. Mulțumesc Guvernului pentru că a făcut posibil ca, pe lângă despăgubirile oferite pentru refacerea infrastructurilor afectate din județul nostru, să aducă o fărâmă de speranță și încredere acestor oameni cărora le-a fost afectată munca de o viață”, a declarat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

Ajutoarele de urgență se acordă în limita sumei de cinci milioane de lei din bugetul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

(FOTO: Prefectura Bistrița-Năsăud)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania