We partnered up with Cluj Innovation Days for the eighth edition of the conference which is taking place between 12-14 of October. This year’s theme “Reshaping Work / Consolidating Resilience” focuses on finding solutions for today’s challenges by bringing experts from different fields to discuss digitizing, innovation and business development. More information on their website: https://clujinnovationdays.com/

– Cu cati ani este societatea romaneasca in urma celei occidentale? Patruzeci? Cincizeci? Mai multi?

– Va creste sau va scadea diferenta asta in anii care vin?

Speculatia mea este ca Romania este cu vreo cincizeci de ani in urma Occidentului sau a Statelor Unite.

Spun asta pornind de la ideile, analizele, si opiniile pe care elitele intelectuale romanesti le-au scris zilele astea despre ce se intampla in lume. Indiferent cine si unde a scris, teza principala este ca Occidentul se descompune pentru ca se lasa “incalecat” de progresism, si prin urmare si-a pierdut valorile si esenta. Iar solutia pe care o evangelizeaza obsesiv (aceste elite) este – doar – revenirea la o societate mono-culturala, mono-religioasa, nationala, si prosternata vesnic la o presupusa istorie eroica, ce a scos omenirea din intuneric aducand-o la lumina. Orice altceva este imoral, nepatriotic, si deci de neacceptat.

Obsesiile astea imi aduc aminte de vechiul slogan american, “Love it or leave it”. Este sloganul fanion din anii 60, de pe vremea razboiului din Vietnam, cand cei care erau de partea razboiului l-au folosit pentru a-i combate pe cei ce protestau impotriva lui. Ideea lozincii este ca nu exista decat o singura cale: cea a supunerii oarbe fata de doctrina cum ca pierderea Vietnamului de Sud in fata comunismului inseamna pe rand pierderea Asiei de Sud-Est, apoi a intregii Asii, si in final a intregului Pamant. Doctrina dominoului. Orice abatere de la ea ar fi fost tradare. Istoria ne-a aratat insa ca a fost o doctrina gresita. Desi razboiul din Vietnam nu a fost castigat, iar Vietnamul de Sud a disparut inghitit de cel de Nord, comunismul nu a cuprins Asia de Sud-Est, iar in final a fost el cel care a disparut in mare parte.

Unii sustin astazi ca sloganul “Love it or leave it” are in spatele fatadei patriotice o fateta urata, rasista, care sugera ca cei ce nu erau deacord cu status-quo-ul (de-atunci), ar fi trebuit sa plece din SUA. Ori status-quo-ul anilor 60 – 70 insemna o societate cu multe valente rasiste si discriminatorii. Mesajul era ca – lucrurile sunt cum sunt si nu trebuie corectate. Prin urmare, cui nu-i convenea nu are decat sa plece, caci alta solutie nu se poate. Implicatia facuta era ca acea societate era cea mai buna posibila, prin urmare evolutia sociala si progresul s-ar fi incheiat. Orice altceva ar fi insemnat infrangere si in final distrugerea tarii. Exact tipul de argumente ce sunt acum falfaite in mass-media din tara, si care nu lasa locul unei discutii.        

Anul 1968

Ideile spuse acum in Romania despre ce se intampla in lume suna ca “Love it or leave it” al anului 1968, apogeul protestelor sociale. Protestele din 1968 au fost probabil de zece ori daca nu de o suta de ori mai intense decat cele de acum. In general, 1968 a fost un an extrem de tulburat. Mult mai tulburat si mai violent decat 2020.

Tensiunea latenta acumulata in societatea americana se datora razboiului din Vietnam in particular, dar in general a spaimei tinerilor ca vor avea o viata precum parintii lor: suficienta material dar lipsita de aspiratii care sa dea un sens vietii lor. A existat si o dimensiune sociala si rasiala din moment ce populatia de culoare, care era doar 8% din populatie tarii, era totusi 25% din victimele din Vietnam. Deci, sansele de a muri in Vietnam erau de trei ori mai mari daca erai de culoare fata de un alb.

Peste aceasta stare agitate s-a suprapus si faptul ca erau planificate alegeri prezidentiale. Asta a adaugat tensiunea politica. A fost anul in care au fost asasinati Dr. Martin Luther King si senatorul Bobby Kennedy. Presedintele Lyndon Johnson a renuntat la a mai candida pentru un nou mandat.

Au fost proteste masive. Studentii de la universitatile Berkeley si Columbia au ocupat campusurile. A existat pericolul iminent ca sa se dea foc universitatii Columbia. Un decan a fost luat ostatic de studenti.

Interesant cum diferite nemultumiri sociale, rasiale si etnice adunate de-alungul anilor s-au sincronizat perfect in 1968 in diferite colturi ale lumii. In afara de SUA, in Franta a fost injustitia sociala si lipsa de perspectiva, de viitor, a tinerilor. La fel si in Germania. In Cehoslovacia, a fost dorinta de libertate si de a scapa de jugul comunist. 1968 a fost anul Primaverii de la Praga.

Si in atmosfera asta (pe care unii, la fel ca acum, o vedeau ca pe expresia sfarsitului) s-a compus poate cea mai buna muzica ce s-a compus vreodata. A existat rivalitatea intre Beatles si Bob Dylan, la inceput in cantece, apoi in discuri intregi. Iar ideile din cantecele lor au inspirat generatia parintilor nostrii probabil mult mai mult decat orice ganditor, partid, sau politician. Cantecele acelor ani au fost manifestul politic si social prin care generatia parintilor nostrii s-a rupt de perioada post-al-doilea-razboi-mondial ca sa o creeze pe cea care a daramat comunismul.

Ideile tinerilor protestatari sunt prezentate in cartea “The walls have the floor”. Ea contine sloganele care au fost scrise in 1968 pe zidurile universitatii Sorbona din Paris. Zidurile au fost atunci un fel de social media. Iata cateva din ele: “France for the French. Fascist slogan”; “Enough churches”; “Conservatorism is synonymous with rot and ugliness”; “I’m stupid”; “I have something to say but I don’t know what”; “Political power is not an indefensible right of Gaullism”; “Liberate yourself from Sorbonne”; etc. etc.

Ei, exact aceste idei crude si poate naïve au fost cele care manat proteste sociale din 1968, si au transformat pe termen lung lumea de atunci intr-o lume mai buna. Doar ca transformarea sociala a luat cincizeci de ani si ea inca continua.

Nu este usor sa scapi de cosmarele trecutului

M-am intrebat de multe ori daca s-ar fi putut sa fie si altfel. De exemplu, oare cum ar fi fost daca Proclamatia de la Timisoara ar fi fost adoptata in 1990?

Uitandu-ma insa in jur la alte state foste comuniste vad ca toate sufera de cosmarele trecutului. Ori cosmarele sunt un motiv important pentru cei cinzeci de ani ce-i despart de Occident.

Cartea “How to lose the information war” de Nina Jankowivz, si care abia a fost publicata cu cateva zile in urma, analizeaza clivajele ideologice, sociale, si etnice din diverse state est-europene, Cehia, Polonia, Estonia, Georgia, Ucraina. Sa luam la intamplare Estonia.

Pe langa estonieni, Estonia are 25% minoritate rusa venita pe vremea URSS. Copiii celor veniti sunt insa nascuti in Estonia, deci estonieni – desi nu chiar. Cand Estonia a devenit independent, cerinta pentru cetatenia estoniana a fost cunoasterea limbii estoniene, inrudita cu cea finlandeza. Rusii din Estonia nu au devenit cetateni pentru ca nu vorbeau estoniana. Si asa a aparut 25% din populatia Estoniei fara cetatenie: nici rusi din Rusia – caci ei sunt born and raised in Estonia, dar nici estonieni caci nu au cetatenia. In unele zone, populatia ruseasca este aproape 100%, de exemplu orasul Narva (unde Carol XII al Suediei l-a invins pe Petru cel Mare).

Ei, in aceasta segregare creata cu mana ei, Estonia a inceput sa simta influenta Rusiei. De fapt, Rusia nu a trebuit sa transpire prea mult. Rusofonii din Estonia erau deja in cautarea unei identitati, care sa le dea posibilitatea de a continua sa-si vorbeasca limba materna, sa studieze in limba materna, in general sa traiasca normal in tara unde s-au nascut, Estonia. Asa ca au adoptat imediat tot ce le-a venit de peste granita, emisiuni TV, ziare, chiar scoli in ruseste. Estonia acum este terorizata de gandul ca Rusia lui Putin ar putea repeta episodul cu Crimeea.

Intrebarea este – cine este de vina pentru spaima creata? Doar Rusia?

Eu vad un lucru limpede in America: imigrantii renunta relativ usor la toate identitatea lor cand vad ca pot traii normal in noua patrie. Au fost nenumarati imigranti nemti care au luptat in al doilea razboi mondial pentru SUA, impotriva patriei unde se nascusera. Cred ca importanta bagajului etnic este exagerata.

Iar estonienii trebuiau sa se gandeasca la consecinte care se vor crea daca segreghezi 25% din populatia ta.

Situatia rusilor din Estonia mi se pare destul de asemanatoare cu cea a maghiarilor din Romania. Eu consider ca dincolo de propaganda de la centru, si ei sunt fortati pe diverse cai sa renunte la identitatea lor. Atat prin mijloace mai directe cat si mai indirecte. Este bine stiut ca dezavantajezi imens un copil / tanar cand ii impui sa invete in limba care nu este cea materna. Bariera limbii poate fi una serioasa, dar nu in sensul in care este spus oficial. Ci chiar pe dos, iar dezavantajul este incorporat in lege. Pana si lucruri marunte, cum este sa-ti incurajezi in maghiara echipa favorita de fotbal, este considerat fair game pentru injuraturi si jigniri, caci vorba lui MM Stoica – “nu poti scanda in ungureste la Cupa Romaniei”.

Asa ca nu este de mirare ca maghiarii din Ardeal se orienteaza 100% spre Budapesta. Si eu as face acelasi lucru daca as fi in Ardeal. Mi se pare singura solutie sa-ti pastrezi identitea atunci cand ti se ofera doar solutia “Love it or leave it”. Exact ca rusii din Estonia. Segregarea asta va continua si se va cimenta pana la nivelul in care vor exista populatii cu identitati complet diferita, care se nimeresc sa fie vecini pe aceeasi strada.

S-ar fi putut si altfel? Teoretic, da. Practic, nu. Cand pledezi agresiv pentru o societate mono-culturala, mono-religioasa, nationala, si vesnic blocata in propaganda oficiala despre trecut, atunci clivajul social este de neevitat. Din cate inteleg eu, Occidentul si SUA incearca din rasputeri sa evite acest clivaj.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania