Aproape 100 de angajați ai Termocentralei Mintia au protestat miercuri dimineață, solicitând drepturile restante pe ultimele patru luni.

Potrivit liderilor sindicali, este vorba despre tichete, decont transport și ajutor de încălzire.

„Având în vedere manifestaţia spontană, din data de 29.07.2020, a angajaţilor termocentralei Mintia, pe fondul neacordării drepturilor de natură salarială, a incertitudinii în ceea ce priveşte viitorul acestui producător de energie electrică şi termică, şi respectiv a locurilor de muncă, au fost punctate următoarele solicitări: 1. Acordarea drepturilor restante până la data de 18.08.2020. 2. Crearea unui cadru legal care să permită continuarea activităţii în condiţii normale. În lipsa îndeplinirii punctelor de mai sus, se va sista activitatea termocentralei Mintia şi se va solicita elaborarea unui program de închidere cu acordarea de plăţi compensatorii în cuantum de 90000 lei şi 24 de luni venit de completare”, au transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, organizaţiile sindicale din cadrul Termocentralei Mintia – Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva-Mintia și Sindicatul Solidaritatea Hunedoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania