Un al doilea angajat al Tribunalului Harghita a fost confirmat pozitiv marți după-amiază la testul pentru COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de instanță, în această dimineaţă DSP Harghita a declanşat ancheta epidemiologică pentru a identifica şi izola contacţii direcţi.

Un angajat al Tribunalului Harghita a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19 săptămâna trecută, în urma prezentării la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Harghita.

Începând cu data de 1 august, când începe vacanţa judecătorească, activitatea instanţei va fi limitată la judecarea cauzelor urgente.

„Ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei, în sensul evitării prezenței la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesar, limitarea staționării în incinta instanţei doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale şi purtarea corectă a măştilor de protecţie”, a transmis conducerea Tribunalului Harghita.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania