Port şi oraş în acelaşi timp, Calpe, provincia Alicante, reprezintă o oază a celei mai cunoscute regiuni turistice din Costa Blanca, Spania. Este o enclavă privilegiată aşezată lângă apele liniştite ale Mediteranei, locul în care frumuseţea naturii, gastronomia, cultura, marea şi munţii sunt parte din viaţa de zi cu zi a localnicilor. Partea veche a oraşului atrage tot mai mulţi turişti și datorită amestecului fascinant de muzee, străduţe pitoreşti, pieţe, baruri, restaurante şi terase.

Districtul municipal se întinde de-a lungul golfului a cărui margine nordică e marcată de impresionanta stâncă Ifach, care se ridicǎ cu 332 de metri deasupra Mediteranei. Caracterul spectaculos al peisajului constă în modul în care marea desparte coasta în două golfuri largi. De oriunde ai privi spre Peñón de Ifach, fie că urci spre Sierra de Oltà sau Mirador Monte Toix, ai ocazia să admiri oraşul și Mediterana în toată splendoarea lor. A fost numită parc natural în 1987 şi asigură adăpost pentru numeroase specii rare de plante.

Un municipiu cu aproape 23 de mii de locuitori, conform ultimei actualizări a Institutului de Statistică din 20 ianuarie 2020, Calpe deține o pondere de aproape 60% de rezidenți străini din peste 28 de state. Dintre aceștia, cei mai numeroși provin din Regatul Unit, Germania, Rusia, Cuba, Belgia, și desigur, România.

Întrebat într-un interviu de Gabriela Sonnenberg, Senior Editor la Occidentul Românesc, unde crede că s-ar situa Calpe ca destinație turistică dacă ar exista un top al Comunității Valenciene, fostul edil al orașului, César Sánchez, membru al Congresului Deputaților din Spania, declara la acea vreme: „Eu cred, cu temei, că suntem un loc unic în lume. În primul rând pentru că deținem acest Peñon extraordinar, avem resurse naturale, salinele, înălțimile Oltá, Peñonul însuși. Pentru că avem o istorie: suntem prima localitate turistică atestată la Mediterană. Încă din secolul al IV-lea, romanii au venit la cură la actualele Băi ale Reginei, unde au construit prima casă devenind primii turiști la Marea Mediterană. Eu cred că suntem un loc important pe harta turistică pentru că suntem definitorii pentru Costa Blanca. Iar Costa Blanca este recunoscută la nivel național dar și internațional. Avem capacități de cazare, plaje, un complex de lucruri care fac din orașul nostru o destinație de înaltă clasă.”

Micuța stațiune Calpe rămâne așadar, simbolul Coastei Albe atrăgând în fiecare an turişti internaționali. Conform specialiștilor, stațiunea este cea mai „ecologică” zonă din Comunitatea Valenciană și localitatea cu cele mai multe stele Michelin din Europa, raportat la numărul de locuitori. Un loc de care te îndrăgostești la prima vizită fără să-ți dorești, și unde, te întorci de fiecare dată cu nerăbdare.

Ce nu știe însă multă lume, este faptul că trei restaurante: Audrey’s Restaurant (Rafa Soler), Beat Restaurant (Jose Manuel Miguel) și Orobianco Ristorante (Ferdinando Bernardi) au pus orașul Calpe pe harta gastronomică a celor mai celebre restaurante din lume, datorită stelelor Michelin cu care au fost premiate.

Premiul Michelin este cea mai căutată onoare a lumii restaurantelor, care recunoaște cele mai bune restaurante în ceea ce privește setările, calitatea și serviciile. Stelele Michelin reprezintă excelența în bucătărie, mâncare fără cusur și o experiență culinară deosebită. E lesne de înțeles de ce și criteriile de selecție sunt foarte stricte.

Stelele Michelin sunt atât de râvnite tocmai pentru că se obțin extrem de greu. Spre exemplu, în Statele Unite, într-un oraș cu 500 de restaurante, doar 20-30 au o stea Michelin, și numai câteva au două stele.

În România nu există, încă, niciun restaurant care să fi obținut o stea Michelin. Însă sunt multe localuri faimoase cu bucătari care au lucrat în astfel de restaurante celebre. Asta pentru că, deocamdată, bucătăria noastră este mai degrabă tradițională, iar bucătarii noștri nu au obiceiul de a participa la concursuri  internaționale. Pe de altă parte, și ingredientele folosite într-un restaurant Michelin sunt de cea mai înaltă calitate și extrem de scumpe, iar românii nu sunt dispuși să plătească foarte mulți bani. În general, românul este obișnuit cu mult și cât mai economic. Așa încât, din punct de vedere al afacerii, nu ar fi rentabil în România.

Transilvania, restaurantul preferat de prinți și prințese

Conform Institutului Național de Statistică, în Provincia Alicante sunt peste 24 de mii de români. Majoritatea lucrează în turism și servicii, construcții și agricultură, dar există un procent destul de însemnat care și-au deschis baruri, restaurante sau pizzerii. Pe „radarul” Occidentului Românesc au fost de-a lungul timpului, mai multe astfel de localuri nominalizate și făcute cunoscute cititorilor noștri și nu numai. Cele mai populare au fost chiar premiate în cadrul galei de excelență care s-a desfășurat în 2016 la Benidorm.

Așadar, dacă ajungeți în provincia Alicante, până veți avea ocazia de a lua masa într-un restaurant Michelin, vă recomandăm cu multă încredere, un prânz sau o cină la cele mai populare restaurante cu specific românesc din zonă, premiate de Occidentul Românesc. Chiar dacă nu au stele Michelin, toate aceste localuri au niște preparate foarte bune și servire pe măsură!

Taberna del Port din Calpe (Av. del Port 7, 03710 Calpe, telefon: 965 838 825);

Muntenia din Benidorm: (Av. Dr. Severo Ochoa 28, 03503 Benidorm, telefon: 965 063 319);

Dracula din Calpe: (Av. del Port, Local 6, 03710 Calp, Telefon: 965 839 211).

Și nu în ultimul rând, Restaurantul Transilvania din El Albir (Camino Viejo 36, 03581 El Albir (L’Albir), provincia Alicante, telefon: 966 864 199), care urcă și în acest an pe podium top 10 cele mai apreciate restaurante cu specific românesc din Spania, un restaurant foarte căutat de către românii din regiunea Madrid, Catalonia sau Andaluzia, care vin să-și petreacă vacanța în provincia Alicante, dar și de către cei din zonă (Alicante, Benissa, Altea, Calpe, Alfàs del Pi, Benidorm); un local preferat de „prinți și prințese” din țările nordice ale Europei, de britanicii și nemții din provincia Alicante.

Restaurantul Transilvania este un templu al bunului gust, unde bucătarii pregătesc un meniu deosebit și diversificat, cu specialități românești și internaționale. Faima serviciilor de înaltă calitate, prepararea mâncărurilor și amabilitatea celor care lucrează în local sunt punctele importante care mențin restaurantul Transilvania pe un loc de top internațional în Costa Blanca.

Despre Calpe și despre românii stabiliți în provincia Alicante s-a tot scris la Occidentul Românesc de-a lungul celor peste 10 ani de existență, cum de altfel, despre mulți alți români de bine din cele patru zări ale lumii. Și va mai scrie. Tot în Calpe s-a desfășurat și ce-a de-a doua gală de excelență, în cadrul căreia au fost premiați de Occidentul Românesc, 23 de români de succes în diverse domenii de activitate, stabiliți în multe colțuri ale lumii.

Micuța stațiune Calpe este populată în continuare de rezidenți străini foarte bogați, care au ales să investească aici și să rămână pe acest tărâm de basm. Majoritatea provin din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Germania și țările din nordul Europei, Rusia, dar tendința e în creștere și printre românii care nu se lasă mai prejos. La propriu și la figurat, Calpe se dovedește a fi o destinație turistică la mare înălțime! Jos pălăria!

A consemnat: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Director editorial – OR
Jurnalist investigații, membru CCNMA

Foto: Arhiva Occidentul Românesc

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania