Ilie Bolojan, unul dintre cei mai performanți primari din România, cel care conduce de 12 ani municipiul Oradea, ar putea să lase locul unuia dintre actualii viceprimari la viitoarele alegeri, scrie cotidianul local BIHOREANUL. Se pare că Ilie Bolojan va fi candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor, o decizie clară urmând să fie luată până la finalul acestei săptămâni.

Conform sursei citate, decizia în acest sens ar urma să fie formalizată în reuniunea Biroului Permanent Judeţean al PNL Bihor la finele acestei săptămâni, când reprezentanţii liberalilor din Oradea, întruniţi în Biroul Permanent Municipal, ar urma să se pronunţe şi asupra unei alte candidaturi-surpriză, la Primăria municipiului, pentru actualul viceprimar Florin Birta.

Surse din interiorul PNL Bihor afirmă că aceste decizii ar fi întemeiate pe rezultatele unor sondaje care au indicat că tandemul Bolojan-Birta va aduce cele mai multe voturi atât la Consiliul Local Oradea, cât şi la Consiliul Judeţean Bihor, în ambele foruri liberalii fiind creditaţi cu aproximativ 50% din mandatele legislaturii 2020-2024.

Până cu o lună în urmă, PNL Bihor avea patru variante de candidatură pentru şefia CJ, şi anume managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, prefectul Dumitru Ţiplea, consilierul judeţean Călin Gal şi viceprimarul Oradiei, Mircea Mălan.

Sub conducerea lui Ilie Bolojan, Oradea a devenit campioana absolută a accesării fondurilor europene în țara noastră, municipiul reușind să se devolte într-un ritm care îl plasează în postura de model pentru orice unitate administrativ-teritorială din România.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania