Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012

Muzeul din Deva aduce în atenția publicului un nou exponat, prezentat online, în cadrul rubricii “Piese reprezentative din colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva”.

Exponatul de astăzi este o publicație aflată în patrimoniul bibliotecii documentare a muzeului devean și este prezentat de Ștefan Viorel Papp, bibliotecar, Secția Istorie și Artă a instituției muzeale.

Revista învățătorilor și învățătoarelor din județul Hunedoara

“Avem plăcerea să vă prezentăm una din publicațiile din patrimoniul bibliotecii documentare a Muzeului Civilizației Dacice și Romane. Este vorba despre publicația serială cu titlul „Revista învățătorilor și învățătoarelor din județul Hunedoara”, având subtitlul „Săptămânală. Enciclopedică. Organ oficial al revizoratului școlar.Deva” pentru primul an al apariției. 

 Așa cum rezultă din articolul revizorului școlar al județului Hunedoara, Vasile Anastasiu, „Chemarea către toți membrii corpului didactic primar și prietenii școalei”, publicat pe prima pagină a primului număr, prin apariția acestei reviste se urmărea ridicarea nivelului învățământului primar din județ prin punerea la dispoziția corpului didactic a unor informații utile în procesul de învățământ, din diferite domenii, precum și ordine circulare care reglementau învățămâtul primar sau  priveau activitatea și situația socială a învățătorilor.

 A apărut la Deva, pe parcursul a doi ani școlari succesivi. A fost tipărită la „Tipografia județeană”, avându-l ca director pe Vasile Anastasiu. Sediul redacției și administrației se aflau la Revizoratul Școlar Deva. Apărea de două ori pe săptămână, pe 1 și 15 ale fiecărei luni, dar au existat și situații cînd acest lucru nu s-a întâmplat, apărând trei numere succesive într-un singur fascicol. Formatul este de 24 x 16 cm, aproximativ 32 de pagini / număr, numerotate în continuare, în primul an de la pagina 1 la pagina 760, în cel de-al doilea de la pagina 1 la pagina 224. 

În Anul I primul număr a apărut la 1 septembrie 1927 iar ultimul, numărul 52, în august  1928. Abonament anual era de 400 lei. În cel de-al doilea an primul număr a apărut la 1 septembrie 1928, iar ultimul, numărul 14, la 15 martie 1929. Abonamentul anual era de 200 lei.

Fiecare număr al revistei conține două părți: o parte este destinată unor articole cu tematică diversă, iar partea a doua cuprindea legislația ce reglemanta învățământul primar, având titlul „Partea oficială”.

 Am identificat câteva teme prezente în prima parte și am selectat unele titluri ilustrative:

– Problematica școlară: „Școala activă”, nr. 3/1927, pag. 65; „Învățătorul și Grădina Școlară” nr. 4/1927, p 122-124;

– Metodică: „Cum se face o lecție de scris-cetit; cuvânt normal.”nr. 17-18-19/1928; „Desconsiderarea exercițiilor pregătitoare pentru scris-cetit”, nr. 5/1927 pag. 142; „Metoda matimaticei”, nr. 2/1928, pag. 21; „Cum se poate desvolta gustul de cetit în popor prin școală”, nr. 7/1928, pag. 104; „Formarea și scrierea numerilor 10-20”, nr. 9-10/1928, pag. 138; „Împărțirea unei lecții în unități metodice. Avantaje și dezavantaje”, nr. 9-10/1928, pag.150;

– Pedagogie: „Formarea caracterului în școală”, nr. 6/1927, pag. 177;  „Planul predării cunoștințelor (studiu pedagogic)” nr. 1/1928, pag. 2;

– Portrete de învățători: „Dascălul Trifan” nr. 5 /1927, pag. 138-140; „Dăscălița” nr. 17-18-19/1928;

– Analize literare: „Vasile Alecsandri ca poet – descriptiv”, nr. 1/1927; „Ion Creangă” nr. 10/1927, pag. 310;

– Istorie: „Teoria lui Rössler”; „Istoricul școlilor din Valea Jiului”, în numerele 7/1927, 11/1927 și12/1927; „Relicve din străbuni” nr.  8/1927, pag. 240;

– Sfaturi medicale: „Ce are de făcut un învățător când i se prezintă un caz de boală în sat”, nr. 1/1927, pag. 11; „Învățătorul și Higiena”, nr. 1/1927, pag. 14; „Paralizia infantilă. O boală primejdioasă pentru copii”, nr. 3/1927, pag. 89;

– Poezii: „Rugăciune”, autor Emil I. Cioroianu,  nr. 1/1927, pag. 10; „Țara mea”, din caietul lui Jan, de Bolintineanu; „Eu rămân nemângăiat”, D. Dela Cerna, nr. 7/1928, pag. 109;

– Religie: „Pastorala I.P.S.S. Patriarh Miron” nr. 17-18-19/1928;

– Comemorări: „14 ani dela moartea aviatorului Aurel Vlaicu” nr. 4/1927 pag. 113; numărul 14-15-16/1927 este dedicat în întregime morții lui Ion I. C. Brătanu; „Virgil Furdui”  (învățător), nr. 17-18-19/1927-1928; „Ioan Zepa (subrevizor școlar)”, nr. 5/1928, pag. 73;

– Diverse: „Sărbătorile băbești și credințele deșarte”, nr. 3/1927, pag. 84; „Învățătorul, Bibliotecile și Muzeul”, nr. 4/1927; „Despre artă”, nr. 4/1927, pag. 118; „E de vină învățătorul căci națiunea nu progresează?” nr. 5/1927 pag. 151; „Învățământ pentru viață”, nr. 6/1927,  pag. 162; „Politică și carieră”, nr. 6/1927,  pag. 172;

– Rubrici permanente: Frângurele (maxime și cugetări); Informațiuni (Știri diverse).

Partea a doua cuprinde Ordine circulare și adrese primite de revizorul școlar. Încă de pe copertă, revizorul dispune ca ordinele cuprinse în partea a doua să fie înregistrate imediat în registrele de intrare a tuturor școlilor primare din județ, în ordinea apariției în revistă.

Articolele, în marea lor majoritate, sunt deosebit de interesante, concise, ancorate în realitățile vremii, dense, mobilizatoare și mai ales utile. Cele adresate activităților educative sunt calde și evidențiază dragostea față de elevi și dorința de ridicare a nivelului calității învățământului. Revista, din păcate, își încetează apariția din cauza lipsurilor materiale în anul 1929.

Am ales câteva articole reprezentative și actuale, pe care vă invităm să le lecturați. Primul, „Paralizia infantilă. O boală primejdioasă pentru copii”, se referă la măsuri de prevenire a poliomelitei. Al doilea, „Învățământ pentru viață”, vorbește despre pregătirea continuă. Al treilea, „Politică și carieră”, este o pledoarie pentru profesionalism. Cel de-al patrulea, „Importanța cititului în desvoltarea sentimentelor superioare”, este un îndemn la lectură. Prin urmare…..lectură plăcută!” (Ștefan Viorel Papp).

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva vă invită  să vizionați exponatul în mediul virtual, pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției.

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI 21200012
Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.