Jandarmii montani şi salvamontiştii au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea a cinci tinere din judeţul Iaşi rătăcite pe munte în zona Lacul Roşu, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita.

Potrivit acestora, jandarmii din cadrul Postului Montan Lacu Roşu şi salvamontiştii de la Gheorgheni au căutat şi găsit cinci tinere, cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, din judeţul Iaşi, care s-au rătăcit pe munte.

“În jurul orei 18,00, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, jandarmii harghiteni erau anunţaţi de o tânără din judeţul Iaşi despre faptul că un grup de cinci fete plecate într-o drumeţie pe munte nu mai reuşesc să revină pe traseul spre Lacu Roşu. Din primele indicii furnizate colegilor de la postul montan a reieşit că acestea s-ar afla în zona Hăşmaşu Negru, pe traseul turistic marcat cu bulina albastră, la o distanţă aproximativă de 8 kilometri de staţiune, în afara traseului montan marcat. Acestea au spus că au fost deviate de la traseu de nişte copaci căzuţi. Deşi le-a fost comunicat să rămână la locul indicat de către ele, cele cinci tinere au ales să se deplaseze în continuare. La sosirea jandarmilor, tinerele erau plecate, jandarmii verificând împrejurimile Poienei Albe, dar acestea nu au fost găsite. S-a reuşit luarea legăturii cu una dintre tinere, care le-a dat indicii noi despre zona unde s-ar afla, jandarmii reuşind să le găsească în zona vârfului Hăşmaşu Mare, la circa 3 kilometri de zona iniţială. Căutarea a fost îngreunată de lipsa semnalului telefonic pe zone întinse şi de lăsarea întunericului”, au informat reprezentanţii IJJ Harghita.

Aceştia au precizat că tinerele erau echipate corespunzător şi nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar speriate.

La ora 23,00, tinerele au fost readuse în parcarea unde se afla autoturismul lor, acestea plecând spre locul unde erau cazate. (AGERPRES)

(FOTO: Salvamont România / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania