fbpx
1.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HUNEDOARAO nouă descoperire la Castelul Corvinilor, în timpul lucrărilor de restaurare

O nouă descoperire la Castelul Corvinilor, în timpul lucrărilor de restaurare

Publicat în

spot_img
spot_img

O scenă de luptă între cavaleri a fost descoperită pe un perete al Castelului Corvinilor în timpul lucrărilor de restaurare a monumentului istoric.

Potrivit Muzeului Castelului Corvinilor, peretele respectiv va fi restaurat, iar după finalizarea lucrărilor întreaga scenă va putea fi admirată de vizitatorii castelului.

“Pe măsură ce lucrările de restaurare avansează Castelul Corvinilor ne mai dezvăluie din secretele sale. În cazul de față este vorba de un graffiti cu cavaleri care se luptă… pentru inima vreunei frumoase domnițe”, a anunțat echipa muzeului pe pagina de Facebook a instituției.

La sfârșitul lunii aprilie anul acesta, au fost descoperite la Castelul Corvinilor, tot în urma lucrărilor de restaurare, o frescă din secolul al XV-lea, păstrată în condiţii foarte bune, şi un etaj de apărare situat la baza Turnului Alb.

Castelul Corvinilor este restaurat în cadrul unui proiect din fonduri europene în valoare de 5 milioane de euro. Termenul de finalizare a proiectului este 31 august 2021.

(FOTO: Muzeul Castelul Corvinilor / Facebook)

Ioana Pop

Articole recente

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

”A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii sunt evacuaţi din avion”, au transmis reprezentanţii ISU Timiş.

La Alba Iulia se deschide sezonul de turism cultural şi istoric în 1 mai

Vor fi reluate spectacolele de reconstituire istorică antică şi schimbul de gardă, evenimente care atrag un număr mare de turişti în fiecare an

”Timișoara Muzicală” își va deschide peste câteva zile porțile, în capitala Banatului

Opera Gala, Turandot sau Otello sunt doar câteva dintre spectacolele de operă la care timișorenii și nu numai își pot cumpăra deja bilete, în vreme ce Filarmonica Banatul este pregătită să pună în scenă o serie de recitaluri și concerte simfonice care cu siguranță vor satisface și cele mai exigente pretenții ale melomanilor.

Corona Braşov a câştigat titlul de campioană la hochei

CSM Corona Braşov a câştigat, miercuri seara, Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă şi a realizat o triplă istorică, după ce în acest an a cucerit Cupa României şi s-a impus în competiţia regională Erste Liga.

Mai multe articole de același fel

Dezbatere privind educația pentru sustenabilitate, sub egida Alianței Timișoara Universitară

Sub egida Alianței Timișoara Universitară (ATU), Universitatea Politehnica Timișoara a organizat și găzduit vineri, 12 aprilie 2024, în Sala Senatului, o dezbatere cu tema „Universitățile timișorene:  educație și acțiune pentru sustenabilitate”, la care au fost invitate, alături de instituțiile de învățământ superior, instituțiile autorității publice și reprezentanții mediului economic.