Selecția spectacolelor înscrise anul acesta la Festivalul-Concurs DbutanT s-a încheiat luni, 10 august. Competiția va avea loc în luna octombrie și este organizată de Teatrul “Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe şi Teatrul de Stat din Constanţa.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit organizatorilor, competiția a fost cea mai strânsă de până acum, ceea ce confirmă faptul că, după cinci ani de la lansare, DbutanT este în continuare un eveniment de referință la nivel național, care vine în sprijinul debutanților din domeniu.

În total, au fost înscrise 27 de spectacole, din care opt vor merge mai departe. Numărul total de actori nominalizați a fost de 72, din care 30 vor fi văzuți pe scena DbutanT, ceea ce face ca această competiție să rămână în continuare una acerbă. Astfel, „lupta” în cea de-a V-a ediție, care se va desfășura în perioada 19 – 23 octombrie, se va da între actorii nominalizați în următoarele spectacole:

1. „Povești corecte politic de adormit copiii” (Cluj-Napoca) – regia Andrea Gavriliu – 16 actori nominalizați:

Ana Baciu; Niko Becker; Andrei Bouariu; Armand Crișan; Andrei Dominte; Dragoș Ioniță; Sabina Lazăr; Petru Marginean; Mădălina Mușat; Andrei Mărcuță; Cătălina Nichitin; Oana Laura Gabriela; Sergiu Smerea; Bianca Temneanu; Iulian Trăistaru; Ileana Ursu.

2. „A fost odată în ’46” (Sibiu) – regia Adrian Neacșu – 2 actori nominalizați: Turcu Alin-Gabriel; Alis Ana-Maria Pelle.

3. „(In)corect” (Cluj-Napoca) – regia Leta Popescu – 2 actori nominalizați: Alina Mișoc; Paul Sebastian Popa.

4. „Săraci” (Tg. Mureș) – regia Rareș Budileanu – 3 actori nominalizați: Daniel Vișan; Larisa Dobrin; Alexandra Moldovan.

5. „O viață normală” (Cluj-Napoca) – regia Norbert Boda – Iulian Trăistaru; Mădălina Mușat; Andrei Dominte; Andrei Mărcuță; Laura Gabriela Oana; Niko Becker; Crișan Armand David; Sergiu Smerea; Sabina Lazăr; Ursu Raluca Ileana.

6. „Tapetul galben” (Craiova) – regia Sebastian Marina – 1 actor nominalizat: Grigoroșcuță Maria Diana.

7. „Fluturii sunt liberi” (București) – spectacol de licență UNATC București, coordonator: lector Ioana Barbu – Iosif Paștina; Teodora-Ruxandra Dincă.

8. „Jocuri în curtea din spate” (Constanța) – regia Diana Mititelu – 4 actori nominalizați: Ecaterina Lupu, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Ștefan Mihai.

Ediția din acest an se va desfășura într-un format complet nou, fiind organizată de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Teatrul de Stat din Constanța. Pe parcursul celor cinci zile de festival, spectacolele se vor juca fizic pe scena de la Constanța, dar vor fi urmărite live din sala de la Sfântu Gheorghe și, online, de publicul din întreaga țară, cu ajutorul unui sistem de live streaming.

Juriul, care anul acesta va fi format numai din directori de teatre, va desemna cinci actori care vor ajunge în finală. De aceea, este foarte important ca fiecare din cei 30 de actori rămași în cursa DbutanT 2020 să pregătească un performance individual de maximum 50 de minute.

Actorii finaliști vor susține momentul pregătit pentru finală pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în fața publicului spectator, a juriului și a unei comisii de specialitate. Având în vedere noul format al festivalului, în joc vor fi puse două premii, unul oferit de TAM și celălalt de Teatrul de Stat din Constanța.

(FOTO: Facebook / D-butan-T)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania