Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API), care monitorizează proiectele mari de infrastructură din România, au făcut o vizită pe tronsonul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda și au realizat o filmare aeriană cu lucrările pe acest lot.
“Putem observa o dată în plus managementul haotic al grecilor de la Aktor, mobilizarea insuficientă, lucrările realizate în ultimii 5 ani ce trebuie remediate, sau un sistem de scurgere al apelor aproape inexistent ce produce pagube semnificative la fiecare ploaie. Cu excepția structurilor principale unde subcontractorul Retter este bine mobilizat, este greu de crezut că Aktor va finaliza restul lucrărilor chiar și în anul 2021”, este concluzia API.
Lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda are 24,3 kilometri și este cuprins între nodul Alba Iulia Nord și sudul localității Aiud. Constructorul este firma Aktor, iar valoarea contractului este de 549,3 milioane de lei (fară TVA).
(FOTO / VIDEO: Asociația Pro Infrastructură)