Primarul Aradului, Călin Bibarț, a semnat miercuri contractul privind realizarea proiectului tehnic pentru construirea unui nou pod peste râul Mureș.

Contractul a fost semnat cu firma Aduro Impex din București, valoarea acestuia fiind de 4,1 milioane lei (TVA inclus). Firma contractată va preda proiectul tehnic în termen de 6 luni de la semnarea contractului.

Potrivit Primăriei Arad, construirea noului pod peste râul Mureş este parte a unui proiect important al municipalității în valoare de peste 47 milioane de euro, care vizează amenajarea unui traseu de transport public de călători care să asigure legătura între zona UTA şi strada Ştefan cel Mare. Proiectul, realizat din fonduri nerambursabile, mai presupune: achiziţionarea a zece autobuze electrice, amenajarea de străzi noi (continuare str. A. Șaguna – str. Câmpia Turzii, continuare str. Ticu Dumitrescu) și reabilitarea străzii Andrei Șaguna, tronsonul cuprins între str. Condurașilor și str. Barbu Lăutaru. De asemenea în cadrul aceluiași proiect se vor amenaja două stații de alimentare pentru autobuzele electrice, se vor construi șase și moderniza 17 staţii de transport public de călători. În plus, se vor amenaja noi kilometri de piste pentru biciclete și se vor achiziționa 330 de biciclete.

Construcția unui nou pod peste râul Mureş va diminua considerabil traficul pe Podul Traian.

“Mă bucur că am făcut primul pas în realizarea acestui proiect. Azi am semnat proiectarea pentru execuția podului și reconfigurarea acestui traseu, a stațiilor de autobuz și a semaforizărilor. Durata de implementare este de 6 luni, ceea ce înseamnă că în iarnă am avea proiectul podului și a traseului terminat. Aceasta ne va permite să demarăm licitația pentru execuție. Sperăm ca anul viitor pe vremea asta să avem contract pentru execuția podului și să dăm ordinul de începere a lucrărilor.”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania