Un bărbat de 39 de ani, din Petroșani, s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, încălcând regulile carantinei după ce a intrat în contact direct cu o persoană diagnosticată cu COVID-19.

Potrivit IPJ Hunedoara, în baza deciziei DSP de confirmare a carantinării instituționalizate a bărbatului, poliţiştii din Petroșani, însoţiţi de un echipaj al Ambulanţei, s-au deplasat la locuința celui în cauză pentru a-l transporta la locul de carantinare.

“Bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, ci la terasa unui bar din Petroşani, de unde a declarat că refuză să intre în carantină instituționalizată, motivând că a făcut două teste, iar rezultatul acestora este negativ. În urmă cu două zile, bărbatul, care ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu, a fost găsit de poliţişti pe raza municipiului Petroşani şi sancţionat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru părăsirea carantinării, ocazie cu care a fost informată DSP Hunedoara, pentru a dispune măsurile care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

(FOTO: IPJ Hunedoara / Arhivă)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania